De ce unii oameni se rătăcesc mereu?

Getting your Trinity Audio player ready...

Navigarea de la un loc la altul este o abilitate înăscută pe care mulți dintre noi o considerăm de la sine înțeleasă, dar pentru unii, poate transforma chiar și o simplă ieșire într-o experiență stresantă. Întrebarea de ce unii oameni par să aibă un simț al orientării impecabil, în timp ce alții se pierd ușor, i-a intrigat pe oamenii de știință ani de zile. Cercetările recente, însă, aruncă o lumină asupra factorilor care contribuie la această disparitate, sugerând că experiența și mediul joacă un rol mai important decât abilitățile înnăscute.

David Uttal, un om de știință cognitiv de la Universitatea Northwestern, este printre cei care cunosc prea bine lupta de a se pierde. În ciuda înțelegerii sale profunde despre cum funcționează navigația, își amintește cum, la doar 13 ani, s-a pierdut într-o excursie cu cercetașii timp de două zile și jumătate. Această experiență nu este unică – mulți oameni, la fel ca Uttal, se confruntă cu dificultăți în navigare, în timp ce alții par să știe mereu exact unde sunt și cum să ajungă la destinație.

Oamenii de știință au dezvoltat diverse metode pentru a măsura abilitatea de orientare, folosind adesea sarcini care implică indicarea unor locații din afara câmpului vizual. Aceste teste dezvăluie diferențe clare în abilitățile oamenilor; unii sunt remarcabil de precisi, în timp ce alții par să nu aibă deloc simțul orientării. Întrebarea rămâne: de ce?

Rolul experienței

Progresele recente în tehnologie, cum ar fi realitatea virtuală și urmărirea prin GPS, le-au permis cercetătorilor să observe și să măsoare cum navighează oamenii prin medii complexe. Aceste studii sugerează că abilitățile de navigare sunt în mare parte modelate de experiențele unei persoane, mai degrabă decât să fie doar o chestiune de abilitate înnăscută.

Un studiu notabil condus de Margherita Malanchini, psiholog dezvoltational la Queen Mary University of London, a examinat rolul geneticii în navigare. Studiul, care a implicat peste 2.600 de gemeni, a arătat că, deși există o componentă genetică în abilitatea de orientare, cel mai important factor este ceea ce cercetătorii numesc „mediul neîmpărtășit” – experiențele unice pe care fiecare persoană le întâmpină pe parcursul vieții.

Hugo Spiers, un neurocercetător cognitiv de la University College London, a condus un experiment la scară largă prin intermediul unui joc mobil numit *Sea Hero Quest*, care a implicat aproape 4 milioane de participanți din întreaga lume. Datele jocului au arătat că persoanele din anumite culturi, cum ar fi cele nordice, unde orientarea este populară, tind să fie navigatori mai buni. De asemenea, persoanele din zonele rurale au avut performanțe mai bune decât cele din orașe, în special cei din orașele cu străzi aranjate în grilă.

Genul și orientarea în spațiu

Cercetările evidențiază, de asemenea, influența factorilor culturali asupra diferențelor de gen observate frecvent în navigare. În țările cu egalitate de gen ridicată, cum ar fi cele nordice, diferența de abilități de navigare între bărbați și femei este minimă. Totuși, în regiunile în care femeile au mai puține oportunități de a explora mediul în mod independent, bărbații tind să aibă performanțe semnificativ mai bune.

Un studiu asupra Tsimane, o comunitate indigenă din Amazonul bolivian, nu a găsit diferențe de gen în abilitatea de orientare. Acest rezultat sugerează că, în culturile în care atât bărbații, cât și femeile sunt încurajați în mod egal să exploreze, abilitățile de navigare se dezvoltă mai uniform între genuri.

Pot fi îmbunătățite abilitățile de orientarea în spațiu?

Pentru cei care se confruntă cu dificultăți în navigare, vestea bună este că aceste abilități pot fi dezvoltate. Cercetările arată că practicarea navigării, chiar și în medii virtuale, poate duce la îmbunătățiri semnificative. Totuși, dependența de instrumente precum GPS-ul poate diminua aceste abilități în timp. Un studiu realizat de neurocercetători de la Universitatea McGill a constatat că utilizatorii frecvenți de GPS aveau abilități de navigare mai slabe atunci când erau nevoiți să se orienteze fără ajutor.

Experții recomandă acordarea unei atenții mai mari direcțiilor cardinale și reperelor pentru a îmbunătăți simțul orientării. Pentru cei mai puțin interesați de îmbunătățirea acestor abilități, un GPS la îndemână poate fi suficient.

Pe măsură ce cercetările continuă, devine clar că, deși unii oameni pot fi navigatori înnăscuți mai buni, experiențele și mediul cu care interacționăm joacă un rol crucial în modelarea capacității noastre de a ne orienta în lume.

Sursă