Daruri de Crăciun la Opera Comică pentru Copii

Felicia-Filip

Vineri, 22 decembrie, de la ora 12:00 (în reluare, seara, de la ora 20:00) invitații Irinei Hasnaș sunt soprana Felicia Filip și regizorul Cristian Mihailescu.

Felicia Filip este de câțiva ani directorul general al Operei Comice pentru Copii, instituție care a devenit deosebit de apreciată de publicul bucureștean și nu numai.

Și-a început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să interpreteze Concertul pentru vioară de Max Bruch. A devenit studentă de canto la Academia de Muzică din București, unde a avut-o ca profesoară pe soprana Georgeta Stoleriu.

După absolvire s-a angajat ca solistă la Opera Națională Română. Cariera internațională a început-o în anul 1991. Prima apariție a avut-o la Basel, în Elveția, după care au urmat multe scene din lumea întreagă. Tânăra soprană a fost încoronată ca “Noua regină a Traviatei”, rol pe care l-a cântat cu o muzicalitate ieșită din comun și cu puterea interpretativă a unei mari tragediene (“Tragediană superbă” a titrat “L’est Republicain” din Nancy, mai 1998). La Covent Garden, Wiener Staatsoper, Liceo di Barcelona, Hamburg, în Toulouse sau la Moscova publicul a răsplătit-o cu ovații îndelungate. A cântat cu mari dirijori ca Silvio Varviso, Anton Guadagno, Daniel Oren, Carlo Rizzi și în regii semnate de Otto Schenk, John Cox, Jean Claude Auvray, Axel Corti, Nicolas Joel, alături de parteneri precum Roberto Alagna, Francisco Farina, Marcello Giordani, Juan Pons sau Vincente Sardinero.