- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Dana Gîrbovan, propusă pentru funcţia de ministru al Justiţiei, anunţă că şi-a dat demisia din magistratură
Dana Gîrbovan a anunţat că şi-a depus la Secţia pentru judecători a CSM, luni dimineaţă, cererea de a se lua act de demisia sa din magistratură, subliniind că i se pare un gest firesc, astfel încât procedura de numire a sa în funcţia de ministru al Justiţiei să fie iniţiată.
„Azi, 26 august 2019, la ora 9.00, am inregistrat la Sectia pentru judecatori a CSM solicitarea de a se lua act de demisia mea din magistratura. In toata activitatea de judecator am spus ceea ce am crezut si am crezut in ceea ce spun, chiar daca nu era pe placul unei majoritati de moment. Odata ce am acceptat de principiu propunerea de a conduce Ministerul Justitiei, mi se pare firesc sa imi dau demisia din magistratura, pentru ca procedura efectiva de numire sa poata fi initiata”, a anunţat Dana Gîrbovan pe Facebook.
Dana Gîrbovan, propunerea PSD pentru ministerul Justiţiei, este judecător la Curtea de Apel Cluj şi preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).
Fostul membru CSM, Adrian Toni Neacşu, apreciază că preşedintele Klaus Iohannis nu va putea respinge propunerea numirii Danei Gîrbovan în funcţia de ministru pe motive de nelegalitate, ci din motive politice. Neacşu spune că cei care o contestă pe Gîrbovan vor înlăturarea cu totul a magistratului.
Judecătorii CSM au aprobat eliberarea din magistratură a Danei Gîrbovan
Membrii Secţiei pentru judecători s-au întrunit, luni, într-o şedinţă de urgenţă, pentru a discuta demisia din magistratură a Danei Gîrbovan şi au aprobat eliberarea sa din funcţie, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din CSM.
Judecătorii CSM s-au întrunit, luni, în şedinţă de urgenţă pentru a discuta demisia din magistratură a Danei Gîrbovan.
Secţia a luat act de demisia din magistratură a Danei Gîrbovan şi au aprobat eliberarea sa din funcţia de judecător. Propunerea de eliberare din magistratură a Danei Gîrbovan va ajunge la Iohannis pentru a semna decret.