- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Cvartetul VOCES: recital HAYDN pe scena Sălii Radio
VOCES – cvartetul de coarde cu cea mai lungă tradiţie în România, parte a Orchestrelor şi Corurilor Radio, vă invită la un nou recital 100% HAYDN, prezentat marţi, 12 aprilie (19.00), pe scena Sălii Radio. În 2013, VOCES a aniversat patruzeci de ani de activitate, o istorie ce înseamnă premii la concursuri internaţionale, participări la festivaluri şi numeroase recitaluri. Astăzi, cvartetul Radio România reuneşte patru muzicieni de valoare: Bujor Prelipcean – vioara I, Vlad Hrubaru – vioara a II-a, Constantin Stanciu – violă şi Dan Prelipcean – violoncel.
În programul recitalului veţi asculta de această dată:Cvartetele op. 33, nr. 5, 2, 1. Un geniu al formelor perfecte în muzică, Haydn este privit ca cel mai important compozitor pentru cvartet de coarde, fiind cel care a semnat 83 de partituri de acest gen. Se spune că cvartetele sale au influenţat şi creaţia marelui Amadeus, care era un admirator al lui Haydn, cei doi purtându-şi de altfel o simpatie şi un respect reciproc. Aparţinând clasicismului muzical austriac, HAYDN a fost unul dintre cei mai prolifici muzicieni din toate timpurile: a compus pentru aproape toate formele existente în vremea sa, fiind numit mai ales părintele simfoniei şi al cvartetului de coarde.
Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.