- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Curtea Constituţională amână pentru a treia oară decizia privind legea cumulului pensie-salariu
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis să amâne, pentru data de 5 octombrie, pronunțarea asupra obiecției de neconstituționalitate privind legea cumulului pensie-salariu. Sesizarea a fost făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) pe 29 iunie, după ce ambele legi, cea privind pensiile de serviciu și cea privind cumulul pensiei cu salariul, au fost adoptate de Parlament cu o zi înainte.
Comunicatul de presă al CCR subliniază: „Curtea Constituţională a amânat pentru data de 5 octombrie 2023 obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite”.
Aceste legi sunt în prezent în faza de control al constituționalității, urmând a fi trimise președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare. ÎCCJ a decis, în unanimitate, sesizarea CCR pentru controlul constituționalității acestor legi, inclusiv a Legii nr.277/2015 privind Codul fiscal.
În luna august, Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea ÎCCJ în ceea ce privește modificările aduse legii pensiilor de serviciu. Președintele CCR, Marian Enache, a menționat atunci că actul normativ va fi returnat Parlamentului pentru a fi corelat cu decizia Curții.