Cum vor putea călători românii în Grecia

Autoritățile elene au revizuit condițiile de intrare în Republica Elenă, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare la data de 19 aprilie 2021 și se aplică până la data de 26 aprilie 2021, pentru toate categoriile de deplasări, inclusiv cele în scop turistic, anunță MAE.

 
Astfel, cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor membre ale Acordului Schengen, cât și cetățenii din Emiratele Arabe Unite, Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia, Statele Unite ale Americii sau persoanele care au rezidența permanentă în aceste state pot intra pe teritoriul Republicii Elene, pe cale rutieră – prin punctele rutiere de trecere a frontierei Kulata-Promachonas și Makaza-Nymphaea (accesul prin cele două puncte de trecere a frontierei fiind posibil în intervalul orar 07:00-23:00), sau pe cale aeriană, cu următoarele conditii:
  • prezentarea unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen;
    sau
  • prezentarea unei dovezi care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut minimum 14 zile de la data efectuării rapelului. Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză;
  • completarea formularului PLF (Passenger Locator Form), prin intermediul paginii de internet https://travel.gov.gr, cu cel puțin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de proveniență.
Calea maritimă
  • autoritățile elene au introdus o restricție temporară de sosire a ambarcațiunilor de agrement private, a navelor comerciale și a navelor de croazieră, indiferent de pavilion, provenind din orice destinație geografică din străinătate, precum și debarcarea în orice mod a pasagerilor de pe aceste nave.
Rămâne în vigoare măsura efectuării, de către autoritățile elene, în mod aleatoriu, a unor teste rapide la punctele de trecere a frontierei.
 
Toate celelalte restricții adoptate de autoritățile elene în contextul pandemiei de COVID-19 rămân în vigoare (lockdown, purtarea obligatorie a măștii, restricțiile de circulație între județe, restricții orare de deplasare etc).
 
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: 0030 210 6728879; 0030 210 6744544 sau al Consulatului General al României la Salonic: 0030 2310 340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Pagini de internet recomandate: http://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro/, http://salonic.mae.ro/ și http://www.mae.ro/.