Cum să reduci năpârlirea excesivă a animalelor de companie

Getting your Trinity Audio player ready...

Sfaturi utile pentru posesorii de animale: Cum să reduci năpârlirea excesivă a câinilor și pisicilor toamna

Pe măsură ce toamna își face simțită prezența, posesorii de câini și pisici se confruntă cu o problemă comună: năpârlirea abundentă a blănii. În această perioadă, animalele de companie își schimbă blana de vară, lăsând în urmă păr pe mobilă, haine și covoare. Din fericire, există câteva metode eficiente pentru a diminua această problemă, scrie petscats.ro.

Animalele cu blană lungă, cum ar fi pisicile persane și câinii din rase precum ciobănescul german și husky, sunt printre cele care lasă cel mai mult păr în casă. Cu toate acestea, și animalele cu păr scurt pot crea probleme atunci când nu sunt îngrijite corespunzător în timpul năpârlirii.

Pentru a reduce căderea părului, unul dintre cei mai importanți pași este alegerea unei diete adecvate pentru animale. O vizită la un medic veterinar poate ajuta stăpânii să determine cea mai potrivită hrană pentru câini și pisici în această perioadă. În cazul pisicilor, o combinație de hrană pentru o blană sănătoasă și hrană care ajută la eliminarea ghemurilor de blană este recomandată.

Pe lângă hrană, vitaminele adăugate în alimentație, la recomandarea veterinarului, pot contribui la menținerea unei blăni sănătoase. Pentru animalele mofturoase, introducerea unei noi hrane trebuie făcută treptat, până când aceasta devine parte integrală a dietei.

Îmbăierea regulată cu șampoane speciale pentru năpârlire poate fi de ajutor, iar perierea zilnică este esențială, în special pentru animalele cu păr lung sau dublu strat de blană. Această rutină simplă ajută la eliminarea părului mort și la reducerea năpârlirii.

Un alt factor important care poate influența năpârlirea este stresul. Animalele de companie care se simt stresate tind să piardă mai mult păr. De aceea, este recomandat să le oferim un mediu calm și să evităm glumele care le-ar putea speria. În plus, pentru câini, plimbările mai lungi și mai dese pot contribui la menținerea unui tonus bun și la reducerea stresului.

Prin urmare, cu o alimentație corespunzătoare, îngrijire atentă și atenție la starea emoțională a animalelor, stăpânii pot diminua semnificativ cantitatea de păr din casă în timpul sezonului de năpârlire.