În China nu s-a înregistrat niciun nou deces pentru prima oară de când sunt date publicităţii statistici privind numărul bolnavilor care au murit ca urmare a infectării cu noul coronavirus în luna ianuarie, conform informaţiilor furnizate marţi de autorităţile sanitare, transmite AFP.
De la primul deces anunțat de oficiali pe 11 ianuarie, 3.331 de chinezi şi-au pierdut viaţa în urmă îmbolnăvirii cu COVID-19. China continentală a raportat marţi o scădere a numărului de cazuri importate de îmbolnăvire cu noul coronavirus, după adoptarea măsurilor de închidere a frontierelor pentru aproape toţi cetăţenii străini şi de creştere a vigilenţei în cazurile de infectare a persoanelor care nu manifestă simptome, dar care pot transmite virusul, potrivit Reuters.
Numărul total al infectărilor importate a ajuns la 983. Până luni, 1.033 de pacienţi asimptomatici se aflau sub observaţie medicală. Zborurile internaţionale au fost reduse la aproximativ 3.000 pe zi, de la zecile de mii care aveau loc înaintea lunii aprilie. Tot din aprilie, s-a început testarea tuturor călătorilor zborurilor internaţionale.
Numărul cazurilor confirmate oficial luni în China continentală a ajuns la 81.740. Un total de 32 de noi cazuri confirmate s-au înregistrat luni, în scădere cu şapte faţă de duminică, conform datelor furnizate de Comisia naţională de sănătate. Măsurile de izolare instituite în Wuhan pe 23 ianuarie urmează să fie ridicate miercuri, persoanele cu o stare de sănătate bună urmând să fie, în principiu, autorizate să părăsească metropola de 11 milioane de locuitori.