- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Coregraful Gigi Căciuleanu pregăteşte o premieră la Teatrul Naţional “Radu Stanca”
Publicul va avea ocazia să se întâlnească cu Gigi Căciuleanu în 18 ianuarie, la Librăria Habitus din Sibiu, într-un dialog mediat de actorul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional “Radu Stanca”, unde coregraful va prezenta, în septembrie 2019, o premieră, anunţă un comunicat de presă.
Spectacolul din septembrie, marca Gigi Căciuleanu, va avea muzica semnată de directorul muzical al parcului Disney de la Paris, Vasile Şirli.
“Vineri, 18 ianuarie 2019, de la ora 17,00, va avea loc, la Librăria Habitus Sibiu, prima conferinţă specială a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) şi a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu (TNRS) din anul 2019, eveniment care îi va aduce într-un dialog inedit despre dans, teatru şi poezie, pe Constantin Chiriac, director general al TNRS şi preşedinte al FITS şi pe cunoscutul dansator şi coregraf român Gigi Căciuleanu. Evenimentul este organizat de Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ Sibiu, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi Departamentul de Artă Teatrală al ULBS, cu sprijinul Librăriei Habitus Sibiu. Intrarea la conferinţele speciale este liberă, în limita locurilor disponibile“, se arată în comunicat.
Gigi Căciuleanu va prezenta în septembrie 2019 o nouă producţie de teatru-coregrafic a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu.
“Anul 2019 va aduce pe scena Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu o nouă producţie de teatru-coregrafic realizată de renumitul coregraf Gigi Căciuleanu. Noul spectacol de teatru-coregrafic, pentru care Gigi Căciuleanu lucrează în prezent scenariul, va întoarce din nou reflectoarele asupra actorilor TNRS, care, de această dată, vor urca pe scena naţionalului sibian în ipostaza de “dans-actori””, se precizează în comunicatul Naţionalului sibian.
Gigi Căciuleanu nu este la prima colaborare cu teatrul sibian. În anul 2013, a pus în scenă la Sibiu, în premieră naţională, spectacolul “Mozart Steps”, care a fost prezentat în cadrul a numeroase turnee naţionale: Festivalul Naţional de Teatru, Bucureşti (2014), Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, Iaşi (2014), Festivalul Internaţional de Teatru Clasic de la Arad (2014) etc.