- Guvernul pregătește austeritatea în sistemul public
- Lentila de contact cu Stelian Tănase - Bilanțul unui an tumultuos
- Claudiu Năsui (USR): „Creșterea taxelor este deja plănuită”
- Sfântul Ștefan, primul martir creștin, sărbătorit de creștini în a treia zi de Crăciun
- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
Contre între liderii coaliției de guvernare, Marcel Ciolacu și Florin Cîțu
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că îi urează succes liderului PNL, Florin Cîțu, care a spus că ar putea renunța la guvernul cu social-democrații „în momentul în care văd cel mai mic derapaj în ceea ce privește stabilitatea economică, statul de drept”. Cîțu a precizat și că PNRR este o astfel de „linie roșie”.
Florin Cîțu a declarat, joi, pentru DIGI24, că PNRR nu poate fi schimbat. „Adică noi să dăm cu piciorul la 30 de miliarde de euro, doar pentru că a fost negociat de cine nu trebuie? Sau? Nu înțeleg. În programul de guvernare nu există nicio renegociere”, a precizat Florin Cîțu. „Peste doi ani de zile, Comisia îți permite să evaluezi parcursul PNRR și dacă există întârzieri pe anumite proiecte, să poți atunci să faci modificări, dar asta doar pentru a eficientiza implementarea PNRR, nu pentru a veni cu o nouă viziune”, susține fostul premier.
Chestionat cum comentează declarația președintelui PNL, care a spus că ar putea rupe guvernarea cu PSD dacă nu este respectată stabilitatea economică, statul de drept sau reformele din PNRR, Marcel Ciolacu a precizat: „Îi urez succes domnului Cîțu”.
Sursa foto: Gândul