Congresul PSD: Marcel Ciolacu lansează „Planul pentru România
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Congresul Partidului Social Democrat (PSD), care se desfășoară astăzi la Romexpo, este un moment de cotitură pentru formațiunea politică, confirmându-l pe Marcel Ciolacu drept candidatul oficial al PSD la alegerile prezidențiale din acest an. Evenimentul a debutat cu intonarea imnului național, urmată de o serie de discursuri menite să întărească unitatea și determinarea partidului în fața provocărilor electorale.
În deschiderea congresului, Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a criticat dur opoziția și a subliniat importanța unui președinte dedicat, capabil să muncească zi de zi pentru binele țării. „Nu mai vreau un președinte cu un rânjet metalic sau cu mușchiul empatiei atrofiat. Vreau un președinte modest, căruia să îi pese de oameni”, a declarat Simonis, reiterând sprijinul pentru Marcel Ciolacu, considerat cel mai potrivit pentru această funcție.
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte al PSD, a subliniat în discursul său necesitatea unității și continuității în partid, precizând că PSD este singura soluție responsabilă pentru România. „Trebuie să ieșim din haosul din care unii încearcă să prăbușească România”, a afirmat Grindeanu, evidențiind rolul PSD ca promotor al evoluției sociale și economice.
Mihai Tudose, în discursul său, a criticat dur guvernarea liberală și a acuzat-o de lipsă de credibilitate și de incoerență în gestionarea crizelor. El a subliniat importanța reconsolidării încrederii românilor în autorități, făcând o paralelă cu filozofia lui Platon: „România trebuie să depășească cea mai mare criză: criza de încredere”.
Un moment semnificativ a fost promovarea lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, la funcția de prim-vicepreședinte al PSD, un semn al încrederii pe care Marcel Ciolacu o are în capacitățile sale. Băluță a subliniat în discursul său că securitatea și prosperitatea de astăzi sunt rezultatul politicilor PSD și a reconectării României la valorile occidentale.
La Congresul de sâmbătă, Marcel Ciolacu va prezenta ”Planul pentru România” şi le va cere colegilor săi sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale din acest an. El a anunţat săptămâna aceasta că a luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte al României. „Am decis să îmi depun candidatura la Preşedinţia României. Am luat această decizie după ce m-am consultat cu românii, cu familia mea şi cu colegii mei din partid. La Congresul de sâmbătă voi veni în faţa românilor cu Planul meu pentru România şi le voi cere colegilor mei sprijinul pentru a câştiga alegerile prezidenţiale”, preciza Ciolacu, marţi, într-o postare video pe Facebook.
Congresul va aduce și schimbări semnificative în structura de conducere a partidului, cu nume noi propuse pentru funcții cheie. Printre acestea se numără Marian Neacșu, propus pentru vicepreședinția regiunii București-Ilfov, și Elisabeta Lipă, propusă ca vicepreședinte pe domeniul sportului. De asemenea, Mihnea Costoiu a fost propus pentru funcția de vicepreședinte pentru domeniul educației, în ciuda controverselor legate de trecutul său juridic.