Concertul de Gala Jeunesses Musicales va reuni trei dintre cei mai buni dirijori din lume pe scena Ateneului Român

Corurile Filarmonicii „George Enescu” și al Operei Naţionale celebrează Crăciunul pe scena Ateneului Român

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Elite Art Club Unesco, organizează în data de 30 august 2018 – ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Concertul de Gală ce marchează Finala Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti – ediţia a IX-a.

Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti este unul dintre cele mai importante competiţii pentru tineri dirijori din lume. În fiecare an, 50 de tineri dirijori din toate colţurile lumii vin la Ateneul Român pentru a-şi demonstra virtuozitatea în faţa unui juriu format din 7 personalităţi internaţionale. Probele, care durează 5 zile, se încheie cu Concertul de Gală în cadrul căruia dirijează cei trei finalişti.

Concursul din anul acesta se va bucura de prezenţa extraordinară a orchestrei Philarmonia Bucureşti şi a pianistei Diana Maria Petrache. Orchestra Philarmonia Bucureşti este o orchestră tânără, formată din cei mai buni instrumentişti din ţară, ce s-a remarcat atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional. Pianista Maria-Diana Petrache a absolvit în anul 2017 Universitatea Națională de Muzică din București, ca șef de promoție și a fost admisă la prestigioasa Universitate de Muzică din Hanovra, urmând cursurile de Master. Diana este o prezență activă pe scenele de concert şi a prezentat numeroase recitaluri, microrecitaluri și concerte camerale.

Concertul de Gală se remarcă prin calitate artistică şi maiestuozitate iar repertoriul este o dovadă clară în acest sens: operele nemuritoare ale lui Jean Sibelius, Johannes Brahms, Robert Schumann, Antonín Dvořák şi Sergei Rachmaninov vor încânta publicul meloman.

Intrarea este liberă. Pentru rezervări: anca.pricop@eliteart.org

Proiectul Jeunesses Musicales International este organizat în București cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti, de Asociaţia Elite Art Club UNESCO, unicul reprezentant în România al Jeunesses Musicales International – cea mai amplă organizaţie non-guvernamentală dedicată tinerilor muzicieni din lume. 

”Suntem onorați să fim implicați în organizarea unui eveniment cultural de o asemenea amploare. Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales definește arta muzicală prin excelența clarității, echilibrului și armoniei, măiestria orchestrației, a muzicienilor și iscusința deosebită a maeștrilor dirijori.

Muzica reprezintă o modalitate modernă de dezvoltare a tinerilor, o formă de identificare socială și culturală și nu în ultimul rând, un important factor spiritual și educațional.

Primăria Capitalei prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, dedică acest eveniment remarcabil tinerilor bucureșteni pasionați de muzica clasică, artă și cultură.

Tinerii și studenții bucureșteni sunt prioritatea noastră!

Director CTMB,

Georgiana TRIFU