Concert THE STORYTELLERS

Seria evenimentelor artistic-educative sub egida „Clubului de jazz şi blues ICR" continuă miercuri, 20 aprilie 2016, de la ora 19.00, cu un concert de blues acustic susţinut de formaţia THE STORYTELLERS -THE REAL ACOUSTIC HARMONICA & GUITAR BLUES EXPERIENCE.

Din formaţie fac parte FLORIN GIUGLEA, unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din România în acest moment, şi MARCIAN PETRESCU, singurul muzician român de blues care a reuşit performanţa de a avea ca invitaţi pe albumele sale solo pe doi dintre cei mai importanţi muzicutişti de blues ai momentului, ambii laureaţi cu Premiul GRAMMY, i-am numit aici pe SUGAR BLUE şi pe CHARLIE MUSSELWHITE.

Colaborarea acestor doi artişti a început în 2006 când au susţinut, sub titulatura ELECTRIC STORYTELLERS, un recital experimental în cadrul Festivalului de Blues de la Buzău – BLUZAU 2006, recital primit cu mare entuziasm de către public. În urma acestui succes şi a încurajărilor primite, cei doi au decis să pornească prin ţară, concertând în peste 30 de oraşe. În august 2007, au decis să înregistreze sub titulatura TRENUL DE NOAPTE(numele formaţiei înfiinţată de Marcian Petrescu în anul 2000) un prim album, intitulat DEPENDENT DE BLUES, pentru casa de discuri SOFT Records.

Concertul va fi precedat de o conferinţa susţinută de Mike Godoroja cu tema "Harmonica Blues", cu exemplificări audio şi video.

Ca de fiecare dată la Clubul de jazz şi blues ICR, intrarea este liberă. Vă aşteptăm miercuri seară la Institutul Cultural Român ( Aleea Alexandru nr. 38).