Concert IMAGO MUNDI la Sala Radio

Ansamblul IMAGO MUNDI, unul dintre cele mai creative și admirate grupuri din România, prezintă pe 22 martie (19.00), la Sala Radio, un concert-eveniment: „ISVOR. George Enescu: Rapsodiile Române vs. muzică tradițională și folclor urban”. Proiectul – primit cu entuziasm la New York, Salzburg, Tunis sau Granada – sondează sursele de inspirație folosite de Enescu și face o paralelă între acestea și contextul mai larg al creaţiilor populare / urbane muntenești ale secolului al XIX-lea.

Piesele ce alcătuiesc proiectul „Isvor. George Enescu” sunt puse în valoare prin dialogul instrumentelor vechi specifice spaţiului românesc (cobză, drâmbă, tobă) împreună cu instrumente clasice moderne (flaut, oboi, vioară, chitară, violoncel). Prelucrările muzicale îi aparţin lui Cătălin Ștefănescu, doctor în Muzică, licenţiat în Muzică Instrumentală și Compoziţie, lector universitar la catedra de chitară a Universităţii Naţionale de Muzică București. Printre lucrările pe care le veți asculta la Sala Radio se numără: Când și-a pierdut ciobanul oile (după o temă tradițională), Am un leu și vreau să-l beu (după o temă tradițională), Lăutarul (George Enescu), Văleu, lupu mă mănâncă (după o temă tradițională), Mori, badeo, să-ți moară dorul (după o temă tradițională) ș.a.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.