- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Comisia JURI a Parlamentului European analizează azi candidatura Adinei Vălean
Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European va analiza marţi, într-o reuniune extraordinară, conflictele de interes „potenţiale sau reale” ale comisarilor desemnaţi de Franţa, România şi Ungaria, conform proiectului de ordine de zi publicat pe site-ul său. Reuniunea se va desfăşura cu uşile închise.
Confirmarea de către această comisie a absenţei oricărui conflict de interese este o condiţie prealabilă pentru a avea loc şi audierea candidaţilor în comisiile de specialitate aferente portofoliilor alocate, conform Regulamentului de procedură al Parlamentului European.
După ce vor primi undă verde din partea JURI, cei trei candidaţi, Thierry Breton din partea Franţei, Adina Vălean din partea României şi Olivier Varhelyi din partea Ungariei, vor fi audiaţi în comisiile de specialitate în data de 14 noiembrie.
Francezului i s-a atribuit portofoliul pentru Piaţă internă, Vălean a primit portofoliul Transporturilor, iar Varhelyi se va ocupa de politica de Vecinătate şi extindere.
Primii candidaţi propuşi de cele trei ţări pentru posturile de comisari europeni – Sylvie Goulard (Franţa), Rovana Plumb (România) şi Laszlo Trocsanyi (Ungaria) – au fost respinşi de JURI.
Candidaţii desemnaţi de restul ţărilor membre ale UE (cu excepţia Regatului Unit) au fost audiaţi în perioada 30 septembrie – 8 octombrie.
Pe de altă parte, propunerea României pentru funcția de comisar european, Adina Vălean, va fi audiată marți comisia de specialitate din Parlamentul de la București, conform unor surse politice. Audierea va fi stabilită în ședința Birourilor Permanente Reunite, programată pentru ora 10:00. Vălean ar putea să vină în fața comisiei de la ora 11:00