Comisia Iordache se reunește astăzi. Vrea să treacă prin procedură de urgență în Parlament modificarea codurilor penale

Comisia parlamentară condusă de Florin Iordache se reunește astăzi și vrea să treacă prin procedură de urgență modificarea Codurilor penale, după ce planul lui Liviu Dragnea pentru Ordonanță de Urgență a eșuat. Surse din PSD au declarat pentru HotNews.ro că social-democrații vor adoptarea acestora săptămâna viitoare.

Comisia Iordache se reunește astăzi și vrea să treacă prin procedură de urgență modificarea Codurilor penale, după ce planul lui Liviu Dragnea pentru Ordonanță de Urgență a eșuat. Surse din PSD au declarat pentru HotNews.ro că social-democrații vor adoptarea acestora săptămâna viitoare.
Ședința Comisiei Iordache, care a modificat controversatele legi ale justiției și Codurile penale, este programată de la ora 15.30.
Surse din PSD au declarat pentru HotNews.ro că social-democrații vor ca modificarea Codurilor penale să fie făcută în Parlament în regim de urgență, astfel încât tot atunci să fie și adoptate.
Astăzi ar urma să aibă loc o discuție pe această temă cu Liviu Dragnea.
USR: Florin Iordache execută ordinele lui Dragnea la foc automat
Potrivit reprezentanților USR, deputații din Comisia Juridică au fost convocați în Comisia specială pentru a modifica rapid Codul Penal, dar și Legea 78/2000 pentru prevenirea și sancționarea faptelor de corupție.
Infractorii își fac un cadou de Paște pentru a-și ierta propriile păcate”, spune deputatul USR Stelian Ion, membru în Comisia juridică.
PSD vrea să impună următoarele modificări: reducerea termenelor de prescripție, abrogarea neglijenței în serviciu, micșorarea termenelor la eliberarea condiționată. Și, nu în ultimul rând, vrea să abroge articolul în baza căruia Dragnea ar putea fi condamnat în dosarul angajărilor fictive, spun reprezentanții USR.
Birourile reunite ale Parlamentului au stabilit, luni, prelungirea perioadei de activitate a Comisiei speciale pe legile justiției pentru 120 de zile, în contextul în care Liviu Dragnea spunea, săptămâna trecută, că Parlamentul trebuie să reia modificarea codurilor penale.
Liviu Dragnea declara în urmă cu o săptămână, întrebat dacă Parlamentul va modifica Codul penal și Codul de procedură penală, că Legislativul a luat o pauză pentru că a fost păcălit de către Tudorel Toader, însă acum își va relua atribuțiile.
Întrebat dacă vor fi modificate codurile penale de către Parlament, Liviu Dragnea a răspuns: “Da, Parlamentul trebuie să lucreze. A luat o pauză, fiind păcălit de către Guvern, și acum o să își reintre în atribuții”.
Noua strategie a PSD vine în contextul în care a eșuat planul lui Liviu Dragnea de a trece prin Ordonanță de Urgență contestatele modificări la Codurile penale.
De asemenea, conducerea PSD se va reuni miercuri în ședința Comitetului Executiv, unde ar urma să se voteze pentru înlocuirea ministrului Justiției, Tudorel Toader, acuzat că nu a adoptat modificarea Codurilor prin OUG.