- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Colecţie de pictură românească, expusă în premieră la Muzeul Colecţiilor de Artă
Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Fundaţia Bonte şi Institutul Cultural Român organizează expoziţia „Pictură românească din colecţia Fundaţiei Bonte" la Muzeul Colecţiilor de Artă. Deschisă în perioada 14 februarie – 30 aprilie publicului bucureştean, expoziţia va include ghidaje speciale şi activităţi educative.
Reunind 57 de lucrări realizate de artişti dintre cei mai prestigioşi, dintre care nu puteau lipsi Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Francisc Şirato, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Magdalena Rădulescu sau Alexandru Ciucurencu, expoziţia exprimă opţiunea pentru configurarea unui anume specific românesc conţinut într-o colecţie privată de artă. Aceasta s-a constituit în anii petrecuţi în România de omul de afaceri portughez Alain Bonte, cel care a întemeiat fundaţia cu caracter cultural care îi poartă numele şi care are printre obiective promovarea artei româneşti în plan naţional şi internaţional, potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR).
„Faptul că Muzeul Colecţiilor de Artă va include pentru o vreme parte din colecţia Fundaţiei Bonte în programul său expoziţional rezultă din două direcţii convergente în favoarea pasionaţilor de artă: pe de o parte din dorinţa noastră de a mijloci întâlnirea cu colecţii valoroase de artă, de a accentua importanţa colecţionarilor în circuitul operei de artă şi, pe de altă parte, din generozitatea domnului Alain Bonte care consideră ca şi noi că bucuria relaţiei privilegiate cu opera de artă trebuie extinsă către publicul larg" a subliniat Călin Stegerean, director general al MNAR.