- Schimbările climatice și percepția publicului
- Reduceri de personal și închidere de unități în industria mașinilor electrice
- Exmatricularea, o posibilă sancțiune pentru elevii care folosesc telefoanele mobile în timpul orelor
- Munții de gunoi sufocă capitala Indiei
- Prima dezbatere între Donald Trump și Kamala Harris pentru alegerile din 2024
Coldplay îşi amână turneele până când concertele vor fi „ecologice”
Trupa Coldplay a amânat planurile de a pleca în turneul de promovare al noului ei album, din cauza preocupărilor legate de impactul concertelor asupra mediului.
Noul album de la Coldplay “Everyday Life” a fost lansat în urmă cu o săptămână și, în loc să petreacă luni de zile pe drumuri, trupa va susţine două concerte în Iordania, care vor fi transmise, gratuit, unei audiențe globale pe YouTube.
“Nu vom face un turneu pentru acest album. Ne luăm timp în următorul an sau doi, pentru a descoperi modul în care turneul nostru nu poate fi doar durabil [dar] cum poate fi benefic în mod activ. Toți trebuie să găsim modalitatea cea mai bună de a ne face treaba”, a continuat el, spunând că trupa își dorește ca viitoarele lor turnee să „aibă un impact pozitiv”, a declarat cântăreţul Chris Martin pentru BBC News.
Concertele, au avut loc vinerea trecută la Amman, la răsărit și, respectiv, la apusul soarelui, reflectând cele două „laturi” ale noului lor album.
Trupa din Marea Britanie a călătorit ultima dată în lume cu turneul lor A Head Full of Dreams, şi au urcat pe 122 de scene pe cinci continente între 2016 și 2017.
“Următorul turneu va fi cea mai bună versiune posibilă a unui turneu de genul acesta pentru mediul înconjurător”, a spus Martin. „Am fi dezamăgiți dacă nu este carbon neutru. Dar, de exemplu, visul nostru este să avem un spectacol fără plastic de unică folosinţă, să-l alimentăm în mare parte cu energie solară. Am făcut o mulțime de turnee mari până în acest moment. Cum inversăm lucrurile, astfel încât să nu luăm atât de mult, cât să dăm?”
Organizaţia WWF a salutat inițiativa trupei Coldplay, spunând: “Este fantastic să vezi artiști de renume mondial care vor să protejeze planeta.
„Cu toții avem responsabilitatea de a fi un exemplu, în fața acestei crize de climă și natură – inacțiunea nu este o opțiune dacă ne vrem să păstrăm planeta pentru generațiile viitoare”, a declarat Gareth Redmond-King, șeful organizației pentru schimbările climatice.
Coldplay va susține un concert unic pentru fani la Natural History Museum din Londra pe 25 noiembrie. Toate veniturile din spectacol vor fi donate unei organizații de caritate pentru mediu.
Ce cost pentru mediu implică un turneu de amploare
Ultimul turneu al trupei a angajat 109 persoane, 32 de camioane și nouă șoferi de autobuz, care au călătorit pe cinci continente, cântând pentru 5,4 milioane de oameni la 122 de concerte.
Nu există o modalitate simplă de a calcula amprenta de carbon a trupei; dar cele mai recente cifre ale industriei muzicale sugerează că muzica live generează 405.000 de tone de emisii de gaze cu efect de seră doar în Marea Britanie în fiecare an.
Nu sunt doar zborurile care provoacă problema. Fanii care călătoresc spre și de la spectacole sunt cea mai mare sursă de poluare; dar există, de asemenea, şi un cost de mediu pentru producerea mărfurilor, alimentarea reflectoarelor și mutarea scenei de la o locație la alta.
De exemplu, structura ambițioasă de „gheare” pe care U2 a luat-o pe drum în 2009 a necesitat 120 de camioane să o schimbe. Potrivit unui grup ecologic, trupa a generat amprenta de carbon echivalentă a unui zbor dus-întors către Marte.
De atunci, industria și-a intensificat eforturile pentru a deveni mai durabilă.
Radiohead a schimbat reflectoarele cu LED-uri, care utilizează o parte din puterea necesară pentru o instalație de iluminat tradițională. Trupa The 1975 a încetat să mai producă marfă nouă pentru merchandise și donează o liră din preţul fiecărui bilet vândut către One Tree Planted, o organizație non-profit care plantează copaci din întreaga lume. Și U2 au adoptat o serie de schimbări, de la reciclarea corzilor de chitară la utilizarea celulelor de combustibil cu hidrogen.
Coldplay a mers cu un pas mai departe. Nu doresc doar să fie neutri din punct de vedere al carbonului, ci să aibă turnee care să fie „ benefice în mod activ” pentru planetă. Și prin amânarea concertelor, aceștia renunță la o zi de plată imensă: turneul Head Full of Dream a făcut 523 milioane de dolari.