- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Codurile Penale, adoptate în forma dată de Comisia Iordache. Modificarea care îl ajută pe Dragnea
Parlamentarii din Camera Deputaților au votat miercuri modificările controversate a Codurilor Penale, adoptate pe repede înainte, marți, în comisia condusă de Florin Iordache.
Actualizare 12:24. Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost adoptate de plenul Camerei Deputaților în forma în care a plecat de la Comisia Iordache, una contestată de Opoziție. „Nu e problemă cu majoritatea”, a declarat Dragnea, făcând referire și la votul care nu a mai avut loc cu privire la restructurarea Guvernului.
Actualizare 12:1o. Florin Iordache îi invită pe parlamentari în sală, pentru votul final. Opoziția cere verificarea din nou a prezenței, prin vot electronic de control. „181 prezenți, suntem în cvorum, peste 165”, anunță el.
Actualizare 11:30. Deputatul USR Tudor Benga a prezentat situația prezenței la plenul Camerei Deputaților la ora 11.00. „Votul final e programat la ora 12 si până atunci cu siguranță vor mai veni și dintre cei absenți acum. Soarta votului depinde in continuare de cum vor vota UDMR și minoritățile naționale”, a explică el.
Pentru social-democrați, miza este foarte mare. Codul Penal și Codul de Procedură Penală au fost modificate de Comisia Iordache, au fost contestate la Curtea Constituțională, iar unele articole au trecut de controlul constituțional, altele nu.
Ce a vrut PSD a fost ca Ministerul Justiției să dea o ordonanță de urgență pentru modificarea Codurilor penale. Însă cum Tudorel Toader a tras de timp, coaliția PSD-ALDE a decis înlăturarea sa din funcția de ministru al Justiției, iar Codurile penale s-au întors la Comisia Iordache, unde au fost modificare din nou, iar miercuri vor ajunge la votul final din Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz.
Ședința din plenul Camerei Deputaților a început în jurul orei 10:00, fiind condusă de Florin Iordache. Social-democrații s-au mobilizat și au avut o ședință de grup pentru a vedea dacă sunt suficienți pentru a trece aceste modificări ale Codurilor penale. PSD are nevoie de 165 de voturi pentru a adopta modificarea Codurilor penale în Camera Deputaților, relatează reporterul Digi24 Alina Manolache.
Între timp, Opoziția este atentă să vadă dacă nu vor avea cvorum cei de la PSD și sunt pregătiți să iasă din sală.
Iată care sunt principalele modificări ale Codurilor penale adoptate de Comisia Iordache:
- Scad pedepsele pentru abuz în serviciu
- Este dezincriminată cu totul neglijența în serviciu
- Scad termenele de prescripție. Specialiștii spun că această modificare-cheie ar putea să îl vizeze sau să îl intereseze direct și pe Liviu Dragnea, în dosarul său privind angajările fictive
- Termenul pentru denunț este redus la un an. După ce trece un an, persoana care face un denunț poate fi și ea pedepsită.
- Interzicerea, în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei, a comunicărilor publice, precum și a furnizarea altor informații provenind de la autorități publice, referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Acest lucru ar însemna că presa nu va mai putea furniza informații de interes public despre demnitari vizați de anchete sau despre faptele de care sunt acuzate aceste persoane.
- Persoanele din cadrul autorităților publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca și cum acestea ar fi vinovate, decât dacă există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.