- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Coaliția de guvernare discută introducerea de taxe noi
Coaliția de guvernare discută miercuri noi modificări la Codul Fiscal, precum o taxă de solidaritate care se va aplica și bugetarilor cu venituri mari și celor cu pensii speciale și o majorare de acciză la tutun și a TVA la produsele ce conțin zahăr, arată sursele Economedia.
Astfel, coaliția discută o creștere, posibil cu 60 de bani, pentru acciza la tutun și tutun încălzit.
De asemenea, se discută o creștere a TVA la produsele care conțin zahăr, de la 9% în prezent la 19%, la propunerea PNL.
Coaliția va discuta și despre o taxă de solidaritate, care se va lua în calcul și pentru bugetarii cu venituri mari (mai mari decât veniturile președintelui Klaus Iohannis, care a avut în anul 2020 venituri lunare brute de circa 14.800 lei) și mai ales pentru pensiile speciale. Reamintim că liderul PSD Marcel Ciolacu vorbea anterior despre o taxă de solidaritate plătită de companiile cu afaceri mai mari de 100 de milioane de euro. Președintele Klaus Iohannis spunea că nu consideră de dorit o astfel de taxă, precizând că ea nu ar aduce rezultate.
Coaliția de guvernare va mai discuta de asemenea despre deduceri pentru familiile cu venituri mici și medii, de asemenea o propunere vehiculată anterior de social-democrați.