- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Coaliția de guvernare de la București este gata să explodeze
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Atacurile între PNL și PSD se țin lanț după anunțul premierului Ciolacu că va impune măsurile propuse pentru a acoperi gaura de la bugetul de stat.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a cerut o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu, după ce acesta a amenințat, luni seara, cu demisia, în cazul în care PNL nu va fi de acord cu pachetul de măsuri fiscale necesare pentru a acoperi deficitul bugetar astfel încât România să nu piardă fondurile europene. Ciucă și Marcel Ciolacu se întâlnesc marți, la Palatul Victoria. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, nu a fost invitat la discuție, au declarat pentru Digi24.ro surse guvernamentale.
Surse din conducerea PNL au declarat pentru Digi24.ro că Nicolae Ciucă îi va prezenta lui Marcel Ciolacu un contra-ultimatum: PNL este pregătit să meargă la alegeri anticipate dacă PSD forțează adoptarea unor măsuri fiscale fără acordul liberalilor. ”Mergem cu orice preț, chiar și la anticipate”, susțin sursele citate. Liberalii susțin că nu vor fi de acord cu impunerea unor taxe pe proprietate, adică pe bogăție, pentru că se va interpreta ca un atac la adresa proprietății. Inițial, în proiectul lui Boloș exista o taxă de 1% pe proprietățile peste 500 de mii de euro, apoi a fost scăzută la 0,5%, iar acum liderii PNL susțin că a fost eliminată complet. „A înțeles și Ciucă că ne ducem în 7% în sondaje dacă acceptăm așa ceva”, spun liderii PNL. Aceștia au avut luni o nouă rundă de reproșuri adresate ministrului Boloș, într-o ședință la sediul partidului, în care l-au amenințat chiar cu retragerea sprijinului politic din cauză că susține măsurile „socialiste” cerute de PSD.