- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
CNA scoate la concurs mai multe frecvențe radio
Potrivit unei decizii luate în şedinţa de marţi, 28 septembrie, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), vor fi scoase la concurs mai multe frecvențe radio.
CNA a decis să organizeze începând din data de 17 noiembrie un concurs de acordare a unui pachet de 36 de frecvenţe FM şi 9 frecvenţe AM, care sunt libere în prezent, printre care și cele pe care a emis Radio Guerrilla.
CNA a retras toate licenţele Radio Guerrilla pe 19 septembrie 2013, din cauză că acestea nu mai erau operate de societatea care le deţinea oficial – Realitatea Media SA -, ci de o altă societate – Expresiv SA. Legea audiovizualului prevede că CNA retrage licenţa audiovizuală dacă se încalcă normele privind regimul proprietăţii.
Ulterior, CNA a scos la concurs cele 23 de licenţe terestre ale Radio Guerrilla, însă, în data de 19 noiembrie 2013, Consiliul a decis să amâne concursul pentru frecvenţele pe care a emis Radio Guerrilla până la soluţionarea situaţiei juridice a acestora.
Echipa Guerrilla a solicitat, luni, Consiliului Naţional al Audiovizualului să scoată la concurs licenţele care au aparţinut radioului, precizând că este pregătită să le recâştige şi să relanseze acest post.