Peste 450 de cineaști îi cer lui Iohannis să retrimită Parlamentului OUG de modificare a Legii cinematografiei
Peste 450 de cineaști, actori, critici și profesioniști din industria cinematografică îi cer președintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea de respingere a OUG 91/2016 privind modificări la Legea cinematografiei și să retrimită Ordonanța spre dezbatere în Parlament.
Printr-o scrisoare deschisă care urmează să fie depusă marți, 6 iunie, la Cancelaria Prezidențială, aceștia solicită retrimiterea către Parlament a actului normativ în vederea reexaminării integrale a acestuia "pe baza unei reale dezbateri cu reprezentanții sectorului vizat", potrivit unui comunicat de presă transmis luni de membri ai Consiliului de Administrație (CA) al Centrului Național al Cinematografiei (CNC).
Printre semnatarii scrisorii se numără Lucian Pintilie, Stere Gulea, Victor Rebengiuc, Ana Ularu, Ada Solomon, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Călin Netzer , Levente Molnar, Andi Vasluianu, Emilian Oprea, Dorina Chiriac, Marius Manole, Daniela Nane.
OUG 91/2016 a fost aprobată tacit de Senat în noiembrie 2016 și respinsă, în mai 2017, de Camera Deputaților, fără a fi dezbătută public, fără consultarea breslei cinematografice și fără ca Ministerul Culturii și Identității Naționale, care a dat un aviz negativ, să ofere argumente pentru avizul în cauză, se arată în comunicatul citat.
Ordonanța de urgență modifică cadrul legislativ privind cinematografia, în vigoare din 2005, care nu a fost actualizat niciodată în acești 12 ani, în ciuda dezvoltării spectaculoase a cinematografiei românești, a noilor condiții de producție și distribuție a filmelor, a schimbărilor tehnologice, dar și de legislație europeană, apărute între timp, mai menționează comunicatul cineaștilor.