- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Cîmpeanu: Elevii vor sta câte doi în bancă. Distanțarea este importantă, dar nu trebuie să fie absurdă
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți seara, la Digi24, că, din 8 februarie, elevii vor sta câte doi în bancă acolo unde clasele sunt astfel organizate, pentru că „distanțarea este importantă, dar nu trebuie să fie absurdă”, iar purtarea măștii este esențială.
Sorin Cîmpeanu a precizat că școlile din România au clase cu bănci pentru doi elevi și, prin urmare, elevii vor sta câte doi în bancă.
„Portul măștii va fi măsura de protecție esențială, nu atât distanțarea. Atâta putem face. (…) Distanțarea este importantă, dar nu trebuie să fie absurdă. Nu poți să distanțezi elevul Ionescu de elevul Popescu, dacă stau în aceeași bancă. Distanțarea e importantă între bănci, între profesor și elevi”, a afirmat ministrul Educației.
Sorin Cîmpeanu a precizat că „a fost o experiență nefericită acel separator din plastic nu numai în România, ci și în alte țări”.
De altfel, Cîmpeanu a avertizat că nu va semna ordinul comun cu ministrul Sănătății privind regulile pentru școli dacă el consideră că nu l-ar putea aplica în calitate de director de școală.
Ministrul Educației a subliniat însă că portul măștii va fi obligatoriu în școală, iar un copil care refuză să o poarte „va trebui să nu fie primit în colectivitate. Lucrurile pot fi discutate de profesor, conducerea școlii, împreună cu părinții”.
„Nu trebuie să existe profesori fără mască, iar inspectoratul și ministerul trebuie să intervină”, a mai precizat Cîmpeanu.
Ministrul Educației a menționat că singură localitate din România din județul Botoșani este în carantină în prezent și nu se prefigurează că vor intra în carantină în zilele următoare alte localități.