- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Cheful suprem de Tudor Muşatescu, pe 19 mai, la ARCUB
Comedia scrisă de strălucitul om de teatru Tudor Muşatescu, Cheful suprem este pusă pentru prima oară în scenă de regizoarea Beatrice Rancea la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Un spectacol tonic, în nouă personaje, Cheful suprem se bucură de o distribuţie de excepţie, în care regăsim nume precum: Claudiu Istodor, Luminiţa Erga, Cristi Toma, Silviu Biriş şi alţii,cu participarea extraordinară a sopranei Arlinda Morava şi a mezzosopranei Adriana Alexandru. Premiera are loc vineri, 19 mai 2023, de la ora 19.00, la ARCUB – Hanul Gabroveni, Sala Mare.
Scris pentru teatru radiofonic, Cheful suprem este un text mai puţin cunoscut al autorului Titanic-Vals şi …Escu, Tudor Muşatescu, şi a fost interpretat la radio de artişti precum Dem Rădulescu, Sanda Toma, Alexandru Giugaru, Nineta Gusti, Ştefan Mihăilescu-Brăila în 1969 (regia artistică Constantin Moruzan).
Montată pentru prima dată pe o scenă de teatru, producţia Cheful suprem de la ARCUB propune un spectacol efervescent în care comedia de moravuri se îmbină cu momente muzicale în viziunea regizorală a creatorului de teatru, operă şi balet Beatrice Rancea. Renumită pentru abordările creative ale unor texte celebre, Beatrice Rancea semnează adaptarea pentru scenă, mişcarea scenică şi light design-ul spectacolului şi propune publicului o interpretare contemporană şi originală a textului dramaturgic din anii ‘60.
Decorul şi costumele spectacolului sunt semnate de apreciata scenografă de teatru şi film Maria Miu, cu un palmares ce cuprinde peste 200 de decoruri realizate, în mai bine de 50 de spaţii.
Textul lui Tudor Muşatescu prinde viaţă pe scena ARCUB în interpretarea actorilor Claudiu Istodor, Luminiţa Erga, Cristi Toma, Silviu Biriş, Vlad Linţă, Paula Pârvan şi Mona Dobrişan. Unul din elementele inedite ale producţiei regizate de Beatrice Rancea este includerea în distribuţia spectacolului a sopranei Arlinda Morava şi a mezzosopranei Adriana Alexandru care interpretează arii din opere celebre.
O comedie spumoasă, cu reverberaţii amare, Cheful suprem zugrăveşte satiric o adunătură de parveniți, care se cred și se prezintă a face parte din „lumea bună”. La o petrecere de 1 ianuarie, imediat după Anul Nou, vestea unei posibile otrăviri cu ciuperci va lovi fără milă și va schimba totul. Toți cei prezenți, rude și vechi prieteni, își dau arama pe față, sub amenințarea unei morți iminente. Ei vor să-și petreacă ultimele clipe în fericire; însă alcoolul și apropierea tragicului final le dezleagă limbile și astfel se spun lucruri care ar fi trebuit să rămână ascunse, se reglează conturi, se dau la iveală secrete și răutăți. Finalul este neșteptat, tocmai prin felul candid în care dezvăluie lăcomia, meschinăria și prostia umană.
Premiera spectacolului Cheful suprem are loc vineri, 19 mai, de la ora 19.00, la ARCUB – Sala Mare.
Biletele au fost puse în vânzare la prețuri variabile în funcție de categoria de loc și pot fi achiziționate online de pe arcub.ro, Entertix.ro, Myticket.ro, în magazinele partenere și la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani 84-90).
Preţuri bilete:
Cat. I – 70 lei;
Cat. II – 50 lei.
CHEFUL SUPREM | 19 mai 2023, ora 19.00 | Sala Mare ARCUB
de Tudor Mușatescu
Adaptarea scenică: Beatrice Rancea
Distribuția:
(ordinea personajelor indicată de autor)
Penelope Târtoșide (gazda)…..……………….ARLINDA MORAVA
Mișu Târtoșide (soțul ei)….……………………CLAUDIU ISTODOR
Andromaca (fiica lor)…………………..….…………PAULA PÎRVU
Nae Ragasonescu……………………………………..CRISTI TOMA
Agata (soția lui Ragasonescu)…………………….LUMINIȚA ERGA
Radu (fiul lor)…………………….……….………………VLAD LINȚĂ
Dr. Pruncu (medicul curant al ambelor familii)………SILVIU BIRIȘ
Coana Esmeralda(soacra lui Târtoșide)…ADRIANA ALEXANDRU
Menajera………………………………………….. MONA DOBRIȘAN
În rolul cățelului Pufi: Don Vito
Regie, light design și mișcare scenică:
BEATRICE RANCEA
Scenografie: MARIA MIU
Asistent regie: DAN POPA
Durata spectacolului: 1 oră și 20 minute (fără pauză)