- Sfântul Ștefan, primul martir creștin, sărbătorit de creștini în a treia zi de Crăciun
- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
Charlotte Rampling vine la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
După un an de pauză în format fizic, provocat de pandemie, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cel mai mare festival din Europa Centrală și de Est, va avea loc în luna august. Renumita actriță franceză Charlotte Rampling va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății.
Festivalul va prezenta, în perioada 20-29 august 2021, peste 600 de evenimente din 37 de țări, practic cea mai complexă ediție desfășurată până în prezent.
Organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Consiliului Local Sibiu, FITS va reuni mari artiști ai scenei mondiale șii unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase.
Ediția 2021 a FITS va avea o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online. Israel Galván Company, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, María Pagés Compañía, Eugenio Barba, Declan Donellan, Joseph Nadj sunt doar câțiva dintre marii artiști și marile companii ale lumii care vor evolua la Sibiu. Marea actriță franceză Charlotte Rampling, invitata de onoare a FITS, va putea fi admirată de spectatori în spectacolul ”Outwitting the Devil”, alături de Sonia Wieder-Atherton. Artista va primi o stea pe Aleea Celebrităților.
Festival 3D. Biletele se pun în vânzare din 22 iulie
Ediția din 2021 este adaptată astfel încât sutele de spectacole care fac parte din programul Festivalului să fie accesibile unor categorii cât mai largi de public, motiv pentru care evenimentul va avea o triplă dimensiune.
Dimensiunea fizică va include spectacolele din sălile de teatru, din spațiile outdoor și din alte locații unde sunt programate reprezentații cu public. În varianta hibridă, în care spectacolele indoor, cu public, vor fi transmise în direct, prin intermediul a 5 echipe de streaming în săli de cinema, și în alte spații din Sibiu și din țară, în toate zonele unde responsabilii locali își doresc un parteneriat cu FITS. Acestor două componente li se adaugă dimensiunea online, prin intermediul căreia producții special adaptate pentru zona digitală vor fi disponibile iubitorilor de teatru.