- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Celebrul regizor canadian Robert Lepage şi actorul rus Evgeny Mironov se întâlnesc la FNT
Publicul va putea intra în dialog cu cei doi renumiţi invitaţi ai FNT 2017 în dimineaţa imediat următoare reprezentaţiei spectacolului de deschidere a Festivalului – „Hamlet| Collage”, pe sâmbătă, 21 octombrie, începând cu ora 11.30, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Mare, Foaierul Tapiserii (etaj 1).
Evenimentul „În dialog cu Robert Lepage şi Evgeny Mironov” este conceput şi va fi moderat de Marina Constantinescu, director Artistic al FNT. Discuţiile vor avea ca punct de plecare, desigur, spectacolul „Hamlet | Collage”, prima producţie rusească a legendarului regizor de teatru canadian Robert Lepage, realizată la Teatrul Naţiunilor din Moscova şi care a avut premiera în 2014
Discuţiile vor avea ca punct de plecare, desigur, spectacolul „Hamlet | Collage”, prima producţie rusească a legendarului regizor de teatru canadian Robert Lepage, realizată la Teatrul Naţiunilor din Moscova şi care a avut premiera în 2014. Pregătirile au durat mai bine de doi ani, iar rezultatul este un spectacol hi-tech pentru un singur actor şi peste douăzeci de membri ai echipei de producţie. Captiv într-un cub ce pluteşte deasupra scenei, Hamlet trebuie să interpreteze pe rând toate personajele piesei lui Shakespeare; el va ajunge să se înjunghie, să se otrăvească şi să se înece pe el însuşi. Toate acţiunile intrigii au loc în imaginaţia lui Hamlet, iar personajul îi este dezvăluit publicului în camera sa dintr-un azil de boli mintale. Robert Lepage şi Evgeny Mironov au reuşit să creeze o tragedie a minţii la scară mare,care se dovedeşte a fi mai tulburătoare decât tragedia vieţii reale. Într-un mod similar – se pot revela semnificaţiile profunde care rămân în mintea spectatorului. Ele determină întrebări asupra înţelesurilor intime ale diferitelor tipuri şi nivele contemporane de „colaj” folosite de creatorii acestei surprinzătoare viziuni a textului shakespearian, care era descrisă de presa moscovită la data premierei drept „uimitoare, de o mare complexitate artistică şi tehnologică şi care funcţionează cu precizia unui ceas elveţian”, potrivit unui comunicat al UNITER.
Aflat pentru prima oară în România la invitaţia Festivalului Naţional de Teatru, regizorul canadian Robert Lepage declara: „Este în esenţă o piesă despre nebunie, iar actorul, care interpretează toate rolurile, trebuie să se transpună într-o stare de nebunie schizofrenică. Atunci când acelaşi corp întrupează toţi protagoniştii, aceştia se vor asemăna inevitabil, ca membrii unei familii, aluzie la natura incestuoasă a piesei în care iubirea unui frate pentru sora lui depăşeşte limitele morale, iar regina proaspăt văduvă se căsătoreşte cu propriul cumnat, şi rămâne un mister cum de Lordul Şambelan poate ajunge atât de uşor în dormitorul regal."
Festivalul Național de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a ediție, va avea loc în perioada 20-30 octombrie 2017.
Producătorii Festivalului Național de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrală din România, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Institutul Cultural Român.
Mai multe informații pe www.fnt.ro. Bilete pe www.mystage.ro.