- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Cehia reimpune carantina de noapte și închide restaurantele și barurile inclusiv de Crăciun
Guvernul ceh a anunţat luni că reintroduce interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, între orele 23:00 și 5:00, şi închide din nou restaurantele şi barurile din ţară, începând de vineri, inclusiv în perioada Crăciunului. Măsurile au fost luate după o creştere semnificativă a numărului de infecții cu noul coronavirus.
De asemenea, sunt interzise reuniunile a mai mult de șase persoane, fie că este vorba de interior, fie în aer liber. Începând cu 18 decembrie nu mai este permis nici consumul de alcool în aer liber, iar vacanța școlară va începe mai devreme.
Magazinele şi serviciile vor rămâne, totuși, deschise, a anunțat premierul Andrej Babis.
„A fost o decizie foarte greu de luat, deoarece ştim că va avea un impact mare asupra vieţii oamenilor”, a declarat el presei.
Exasperaţi de noile restricţii, proprietarii de baruri au ameninţat că le vor menține deschise, cu excepţia cazului în care guvernul promite despăgubiri pentru pierderea veniturilor.
Republica Cehă, care are 11 milioane de locuitori, s-a confruntat cu o creștere a infecţiilor cu coronavirus la începutul toamnei, cu 15.000 de cazuri noi pe zi, şi de atunci s-a străduit să limiteze răspândirea bolii.
Încetinirea epidemiei a determinat guvernul să relaxeze unele restricţii, la începutul lunii decembrie, inclusiv prin redeschiderea restaurantelor, muzeelor şi galeriilor, dar măsura a fost de scurtă durată. În ultimele săptămâni, Cehia a înregistrat în jur de 6.000 de cazuri noi de contaminare pe zi.