- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Cea mai frumoasă poveste de iubire „Romeo și Julieta”, spectacol de balet de ziua îndrăgostiților, pe scena Operei Naționale București
Opera Națională București prezintă joi, 14 februarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev. Regia și coregrafia sunt semnate de către Renato Zanella, decorurile au fost create de Alessandro Camera (Italia), costumele de către Carla Ricotti (Italia), iar light design-ul de Vinicio Cheli (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.
(Video: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)
Pentru acest spectacol coregraful și regizorul Renato Zanella a venit cu o concepție modernă, plasând celebra poveste de dragoste într-un context artistic de avangardă, după cum însuși a mărturist:
,,Romeo și Julieta este povestea nemuritoare a unei iubiri ce are loc într-una dintre cele mai dificile perioade din istorie, în Evul Mediu. Puterea, războiul și religia par să conspire împotriva purității, a simplității vieții și a libertății: care tabără va învinge?
Mă tot gândeam cum poate fi spusă această poveste în ziua de azi, dar nu numai din punctul de vedere al coregrafiei. Mai există această intrigă și azi? Cum putem explica asemenea dragoste generațiilor actuale?
Îmi imaginam cum în Verona de azi, un oraș ce păstrează arhitectura și strălucirea acelor timpuri, totul se întâmplă în continuare între zidurile cetății. Shakespeare vedea în aceste ziduri granița dintre Rai și Iad, frumusețea și spiritul orașului l-au inspirat pe scriitor peste măsură. Dar deși azi piețele orașului nu mai au târguri de animale și nici familiile puternice nu se mai luptă cu spada pe străzi, noua societate a rămas divizată și competitivă, asemănându-se destul de mult cu situația din vremurile descrise de renumitul dramaturg.
Competiția din ziua de azi se referă la imagine, sporturile practicate, luxul din viața fiecăruia, toate acestea traducându-se însă în final tot în putere și control. Acesta e contextul actual în care trebuie să plasăm povestea imaginată de Shakespeare la 1597, păstrând în același timp elementele cheie din scenariu: inocența și simplitatea. E clar că personajele poveștii noastre, Romeo și Julieta, au fost închipuite drept personalități puternice, de o educație aleasă, inteligenți, așadar invidia sau frica de competiție le vor fi fost necunoscute.
A privi pe cineva în ochi și a te îndrăgosti fulgerător e ceea ce-și dorește toată lumea. Oricine își dorește ca puterea dragostei din acest moment de sublimă inocență să aducă pace și să unească oamenii.. Așadar întrebarea mea și provocarea pe care o adresez acum publicului este dacă nu cumva chiar acesta este adevăratul mesaj pe care a vrut sa-l transmită Shakespeare prin această poveste?”
Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).