- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Cazul pădurarului ucis în Maramureș a ajuns la BBC. Ce relatează postul public de televiziune de la Londra
Cazul lui Liviu Pop, pădurarul din Maramureș ucis săptămâna trecută, a ajuns în presa internațională. BBC, televiziunea publică din Marea Britanie, relatează, plecând de la acest caz, despre faptul că șase pădurari au fost uciși în ultimii doi ani.
Trupul pădurarului maramureșean a fost descoperit într-o râpă, miercuri seară, împușcat și cu numeroase urme de agresiune pe trup. După mai bine de o săptămână, hoții de lemne sunt de negăsit.
BBC precizează că Liviu Pop a răspuns unui pont care făcea referire la o tăiere ilegală în pădurea pe care o păzea.
El este al doilea silvicultor ucis în România în mai puțin de o lună. „Cele două crime au ridicat problema siguranței pentru cei al căror scop este să protejeze pădurile acestei țări din partea de est a UE. (…) Există o teamă considerabilă cu privire la nivelul de violență pe care hoții de lemne sunt dispuși să-l facă pentru a defrișa pădurile”, subliniază jurnaliștii britanici, arătând că aceste lemne pot ajunge oriunde în Europa, ca mobilier, hârtie sau materiale de construcții.
Jurnaliștii de la Londra îl descriu pe Liviu Pop ca fiind tatăl a trei copii, iar în articol este citat și procurorul Bogdan Gabor, care declară că în acest moment nu sunt suspecți în acest caz de crimă. Acesta mai spune că este posibil ca hoții de lemne să-l fi împușcat pe pădurar cu propria lui armă.
BBC amintește și de cazul pădurarului Răducu Gorcioaia, care a fost găsit mort în mașina lui, la jumătatea lunii septembrie, în apropiere de Pașcani, județul Iași. El ar fi fost lovit cu un topor în cap, iar anchetatorii au trei suspecți în acest caz, dintre care doi sunt minori.
Jurnalistul BBC Stephen McGrath a stat de vorbă și cu Gabriel Păun, președintele organizației Agent Green.
„Mafia pădurii a încercat să mă ucidă și pe mine de câteva ori. (…) În urmă cu patru ani investigam în apropiere de Parcul Național Retezat când mai mulți hoți de lemne m-au atacat și au încercat să mă ucidă. Mi-au rupt mai multe coaste, mi-au spart capul și mi-au rupt o mână până am reușit să scap”, povestește Gabriel Păun.
În acest caz există mai mulți suspecți, însă ancheta decurge greu și încă nu au fost persoane condamnate, mai precizează jurnalistul britanic. „În tot acest timp ei sunt liberi, mă tem pentru viața mea”, a mai spus activistul.
Compania de stat Romsilva, care are în grijă 48% din pădurile din țară, a condamnat cele două crime recente și a oferit cifre alarmante cu privire la numărul atacurilor asupra angajaților săi. Numai în 2019 au fost 16 atacuri ale hoților de lemne. Sindicalistul Silviu Geană spune că pădurarii nu se pot apăra în fața acestora.
BBC mai relatează că pădurile României sunt tăiate „într-un ritm alarmant”, citând un raport al organizației Greenpeace Romania, care estimează că în fiecare oră sunt tăiate trei hectare de pădure, fie din cauza vârstei, fie din cauza defrișărilor legale și ilegale.
Luna trecută, trei organizații non-guvernamentale – Agent Green, ClientEarth și EuroNatur – au depus o plângere la Comisia Europeană împotriva Guvernului României, pentru faptul că practicile de tăiere a pădurii contravin legilor UE cu privire la protecția naturii.