- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Câți oameni s-au uitat la debutul ultimului sezon al „Game of Thrones”
Debutul ultimului sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, al optulea, a fost urmărit, duminică noapte, de 17,4 milioane de utilizatori ai platformelor HBO GO şi HBO NOW, transmite News.ro.
Potrivit HBO, utilizatorilor care au urmărit episodul pe cele două platforme li se adăugă 11,8 milioane de telespectatori americani care au urmărit producţia duminică noapte.
Debutul sezonului al şaptelea a fost urmărit, în medie, de 16,1 milioane de persoane, inclusiv 10,1 milioane de persoane care au urmărit episodul pe canalul de televiziune.
Cifrele cumulate arată că fiecare episod din sezonul al şaptelea a fost urmărit, în medie, de 32,8 milioane de oameni.
Pentru sezonul al şaselea, a fost înregistrată o medie de 25,7 milioane, pentru sezonul al cincilea, de 20,2 milioane, pentru al patrulea, de 19,1 milioane, pentru al treilea, de 14,4 milioane, pentru al doilea, de 11,6 milioane, şi pentru primul, de 9,3 milioane.
„Game of Thrones” se va încheia pe 19 mai.