O companie austriacă introduce un tren direct între Viena și Satu Mare. Durata unei călătorii

O companie austriacă introduce un tren direct între Viena și Satu Mare. Durata unei călătorii

ÖBB, compania feroviară de stat din Austria va introduce o nouă cursă ce va asigura legătura zilnică între Satu Mare și Viena. Trenul va traversa și județul Bihor, având oprire în stația Valea lui Mihai. În programul ÖBB, trenul are prevăzută plecarea la ora 8:23, de la Satu Mare, iar ora de sosire în Gara centrală din Viena (Wien Hbf) este  17:21, călătoria durând 8 ore și 58 de minute, relatează portalsm.ro. Trenul va circula…

Mai mult

‘Caravana cu Medici’ – în octombrie, în alte zone defavorizate din ţară

‘Caravana cu Medici’ – în octombrie, în alte zone defavorizate din ţară

“Caravana cu Medici”, o asociaţie care oferă îngrijiri medicale gratuite persoanelor din zone defavorizate, va vizita în luna octombrie patru sate din România pentru a diagnostica şi trata afecţiuni cardiovasculare şi ca să ofere sprijin pentru sănătatea femeii. Potrivit unui comunicat transmis joi presei, satele care vor fi vizitate în luna octombrie sunt: Banca (judeţul Vaslui), Homoroade (judeţul Satul Mare), Roşia Montană (judeţul Alba) şi Varniţa (judeţul Vrancea). În zilele de 5 şi 6 octombrie,…

Mai mult

Moţiunea de cenzură s-a citit cu sala goală

Moţiunea de cenzură s-a citit cu sala goală

Guvernul Dăncilă este din ce în ce mai aproape de demitere. Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, a recunoscut că PSD nu mai deține majoritatea în Parlament. Declarația a fost făcută după ce Florin Iordache a încercat să impună o ordine de zi conform căreia moțiunea de cenzură ar fi fost citită ieri iar votul ar fi fost dat sâmbătă. Opoziția a blocat acest plan. Astăzi, de la ora 10, este programată ședința comună a celor…

Mai mult

UPDATE Parlament: Şedinţa de miercuri în care era programată citirea moţiunii a fost suspendată

UPDATE Parlament: Şedinţa de miercuri în care era programată citirea moţiunii a fost suspendată

Şedinţa Parlamentului de miercuri în care era programată citirea moţiunii de cenzură a fost suspendată, după ce au fost respinse prin vot programul şi ordinea de zi cu 182 voturi “pentru” şi 194 “contra”. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a închis şedinţa, întrucât programul şi ordinea de zi au fost respinse prin acest vot. Programul dezbaterii moţiunii de cenzură a fost subiectul unor dispute între Opoziţie şi PSD. La începutul şedinţei, liderul deputaţilor liberali, Raluca…

Mai mult

Celebrul scriitor rus Mihail Șișkin vine la Conferințele de la Ateneul Român

Celebrul scriitor rus Mihail Șișkin vine la Conferințele de la Ateneul Român

Îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, va conferenția marți, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Ateneului Român, la invitația Curtea Veche Publishing, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, în cadrul Conferințelor de la Ateneul Român. Înainte de a veni la București, scriitorul Mihail Șișkin va participa, pe 5 octombrie 2019, la un eveniment…

Mai mult

Moțiunea de cenzură va fi citită azi în plen și va fi votată sâmbătă

Moțiunea de cenzură va fi citită azi în plen și va fi votată sâmbătă

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va fi citită azi, la ora 15:00, (miercuri, 2 octombrie – n.r.) în plenul Parlamentului și va fi votată sâmbătă, începând cu ora 11:00, au decis Birourile Permanente Reunite. Decizia a fost luată cu 13 voturi „pentru” date de parlamentarii PSD, după ce liberalii au părăsit sala. Vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache (PSD) a spus că în cazul în care sâmbătă nu va fi cvorum, va fi stabilită o…

Mai mult

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturile vor scădea de la 30 la 8 grade Celsius, în doar o zi

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturile vor scădea de la 30 la 8 grade Celsius, în doar o zi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că temperaturile vor ajunge de la 30 de grade joi la 8 grade vineri. Potrivit ANM, începând de joi dimineață până vineri dimineață, vremea se va menține mult mai caldă decât ar fi normal la începutul lunii octombrie, astfel că maxima termică va fi de 29…30 de grade. Joi, cerul va fi variabil pe parcursul zilei, apoi înnorările se vor…

Mai mult

Risipă fără precedent a banilor publici: Primărița PSD dintr-o comună a luat 800.000 de lei de la guvern, a renovat trei grădinițe și le-a închis

Risipă fără precedent a banilor publici: Primărița PSD dintr-o comună a luat 800.000 de lei de la guvern, a renovat trei grădinițe și le-a închis

Primarul PSD din comuna bihoreană Sâmbăta a reușit o performanță greu de egalat: a atras peste 800.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), a renovat trei grădiniţe din trei sate, dar în acest an le-a închis. Bihoreanul dezvăluie că primărița PSD a motivat investiția inutilă prin faptul că abia în acest an și-a dat seama că nu mai există copii de grădiniță. Primăriţa Mariana Laza a a…

Mai mult

54% dintre români ar prefera pungi biodegradabile la raionul de legume fructe

54% dintre români ar prefera pungi biodegradabile la raionul de legume fructe

54% dintre români ar prefera pungi biodegradabile la raionul de legume fructe, potrivit tatelor unui studiu realizat de Kaufland România care arată comportamentul românilor față de utilizarea excesivă a pungilor și în ce măsură sunt dispuși să devină mai responsabili. În plus, potrivit datelor Kaufland România, 8 din 10 români obișnuiesc să folosească pungi pentru cântărirea fructelor și legumelor. Doar 20% dintre ei au un comportament anti-risipă: mai exact, 7% dintre români nu folosesc deloc…

Mai mult

Chiștoacele din Sectorul 3, coincinerate în fabricile de ciment

Chiștoacele din Sectorul 3, coincinerate în fabricile de ciment

300 de recipiente speciale pentru colectarea mucurilor de țigară au fost deja amplasate în zonele cele mai circulate din Sectorul 3, iar toate mucurile astfel strânse vor fi valorificate energetic, au anunțat, marți, într-o conferință de presă, reprezentații British American Tobacco , Primăriei Sectorului 3 și Green Academy. Mucurile de țigară colectate selectiv vor ajunge în centrul de transfer al Direcției Salubritate Sector 3, unde vor fi supuse unui proces de tratare, și ulterior transferate către o instalație…

Mai mult
1 490 491 492 493 494 779