Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind obligativitatea României de a elabora o strategie de renovare a clădirilor

Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind obligativitatea României de a elabora o strategie de renovare a clădirilor

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, un act normativ care vizează obligativitatea României de a elabora o strategie de renovare a clădirilor, pe termen lung. Documentul modifică şi completează legea privind performanţa energetică a clădirilor. Această strategie vizează sprijinirea renovării fondului naţional de clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, atât publice, cât şi private şi transformarea sa treptată într-un fond imobiliar cu un nivel ridicat de eficienţă energetică şi decarbonat până în 2050. Strategia va fi elaborată…

Mai mult

Toți pasagerii unui avion cu români care a aterizat în Creta au fost testați.

Toți pasagerii unui avion cu români care a aterizat în Creta au fost testați.

La Aeroportul Heraklion din Creta a fost testată fiecare persoană care a venit din România cu o cursă care a adus turiști din București și Cluj Napoca. Testarea a durat peste 3 ore, a povestit Vlad, unul dintre pasagerii aflați în avion. El a adăugat că din spusele personalului de la hotel, turiști din alte țări nu au trecut prin astfel de proceduri. Aceasta, deși autoritățile din Grecia dădeau ieri asigurări că posibilitatea ca turiștii…

Mai mult

DOCUMENT | Planul de relansare economică integral

DOCUMENT | Planul de relansare economică integral

Guvernul a făcut public documentul integral “Planul de investiții și relansare economică”. Cele 160 de pagini ale documentului conțin toate proiectele pe termen mediu și lung, termenele de execuție și sursele de finanțare. Guvernul spune că prin noul model de dezvoltare își propune asigurarea convergenţei cu economiile europene, astfel încât Produsul Intern Brut pe cap de locuitor la paritatea de cumpărare standard să ajungă la 87% din media UE27, la orizontul anului 2025. Vezi aici…

Mai mult

Șeful masonilor din România, Radu Bălănescu, a fost demis

Șeful masonilor din România, Radu Bălănescu, a fost demis

Masoneria din România se confruntă cu o criză fără precedent. Urmare a unei decizii a Marii Loji Naționale din România prin care s-a retras recunoașterea Ritului Scoțian Antic si Acceptat condus de Stelian Nistor, mai multe organizații masonice din țară și străinătate au recționat și au somat MLNR și pe Marele Maestru Radu Bălănescu să revină asupra deciziei. Nu doar că MLNR nu a revenit asupra deciziei, dar a început o campanie de “epurare” și…

Mai mult

„La Gomera” , marele câștigător la Gala Premiilor Gopo 2020

„La Gomera” , marele câștigător la Gala Premiilor Gopo 2020

Luni, 29 iunie, la Verde Stop Arena, a avut loc cea de-a 14-a ediție a Galei Premiiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România. „La Gomera” este marele câștigător al trofeului Gopo pentru Cel mai bun film. Amânată cu trei luni în contextul măsurilor de restricție, siguranță și prevenție adoptate de autorități în această primăvară, prima ediție a Galei Premiilor Gopo desfășurată în aer liber a reunit aproximativ 500 de invitați, actori și…

Mai mult

adidas și Parley for the Oceans își reînnoiesc angajamentul de a lupta împotriva poluării globale cu plastic

adidas și Parley for the Oceans își reînnoiesc angajamentul de a lupta împotriva poluării globale cu plastic

adidas și Parley for the Oceans își reînnoiesc angajamentul de a ajuta la încheierea crizei globale a poluării cu plastic, aducând eco-inovația și schimbarea în industrie.Toate acestea pentru a genera o  revoluție a materialelor menită să înlocuiască în totalitate plasticul. Parteneriatul a fost anunțat inițial la ediția din 2015 a evenimentului Parley ‘Oceans. Climate. Life.” ce a avut loc la Națiunile Unite din New York, acolo unde Cyrill Gutsch, fondatorul și CEO Parley, a prezentat…

Mai mult

E.ON urmărește instalarea a încă 397.000 de contoare inteligente

E.ON urmărește instalarea a încă 397.000 de contoare inteligente

E.ON are ca țintă pentru perioada 2019 – 2028 montarea a circa 397.000 de contoare, valoarea investiţiilor fiind de circa 126 milioane de lei. În ultimii ani au fost instalate la consumatori, prin programe de investiţii succesive în valoare de aproximativ 130 de milioane de lei, circa 320.000 de contoare inteligente.  Anul acesta se împlinesc 15 ani de când E.ON a intrat pe piața din România prin preluarea fostelor distribuţii de stat din domeniul gazelor naturale…

Mai mult

Oficialii din Grecia îi liniștesc pe turiștii români: posibilitatea să fie testați pentru COVID e „foarte mică”

Oficialii din Grecia îi liniștesc pe turiștii români: posibilitatea să fie testați pentru COVID e „foarte mică”

Grecia schimbă regulile pentru turiști. Autoritățile de la Atena au anunțat că cei care vor fi testați pentru COVID-19 nu sunt obligați să intre în carantină 24 de ore după prelevarea probelor, ci își vor putea continua călătoria. Doar cei cu rezultat pozitiv vor fi înștiințați. Ministerul Turismului din Grecia se precizează că testele aleatorii vor fi efectuate cu frecvență scăzută, iar probabilitatea testării cetățenilor români „este foarte mică”.

Mai mult

Transfăgărăşanul, deschis circulaţiei rutiere, începând de miercuri

Transfăgărăşanul, deschis circulaţiei rutiere, începând de miercuri

Circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă, se deschide pentru toate categoriile de autovehicule începând de miercuri, ora 8:00, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).   “Miercuri, 01 iulie 2020, începând cu ora 8:00, circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan, între Piscul Negru şi Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), se va deschide pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00-21:00. Pentru siguranţa participanţilor la trafic, circulaţia rutieră este…

Mai mult

Rise Project: Directorul Romgaz, amenințat de un veteran din Legiunea Străină

Rise Project: Directorul Romgaz, amenințat de un veteran din Legiunea Străină

Directorul general Romgaz, Adrian Volintiru, a fost amenințat de un veteran instruit în Legiunea Străină, care lucrează pentru o companie a controversatului om de afaceri Frank Timiș, că va fi răpit, cu mesajul „Ai uitat regula, când trăiești bine, trebuie să înapoiezi ceva”, dezvăluie Rise Project. Veteranul a fost identificat prin intermediul telefonului mobil și pus sub control judiciar. Pe 12 februarie, Adrian Volintiru a primit un mesaj pe telefon de la un număr necunoscut:…

Mai mult
1 363 364 365 366 367 779