Pfizer începe un program-pilot în patru state americane, pentru vaccinul anti-COVID-19

Pfizer începe un program-pilot în patru state americane, pentru vaccinul anti-COVID-19

Compania farmaceutică americană Pfizer lansează un program-pilot de livrare a vaccinului său experimental anti-COVID-19 în patru state americane. Producătorul farmaceutic încearcă să rezolve problemele de distribuţie ridicate de condiţiile extreme de temperatură la care trebuie păstrat vaccinul, de până la -70 de grade Celsius. Vaccinul dezvoltat de Pfizer, care, pe baza datelor iniţiale, a demonstrat o eficacitate de peste 90% în prevenirea COVID-19, trebuie transportat şi păstrat la -70 grade Celsius, semnificativ sub standardul de…

Mai mult

Ungaria şi Polonia au blocat prin veto bugetul multianual al UE

Ungaria şi Polonia au blocat prin veto bugetul multianual al UE

Ungaria şi Polonia au blocat luni prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE, nefiind de acord cu condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au declarat diplomaţi europeni pentru agenţia DPA. Purtătorul de cuvânt al Consiliului UE, Sebastian Fischer, a anunţat pe Twitter că, la reuniunea la nivel de ambasadori desfăşurată luni, statele membre au confirmat prin majoritate calificată regimul de condiţionalitate care leagă fondurile europene de statul de drept, dar…

Mai mult

Epidemiologul american Anthony Fauci: Va fi nevoie de mască şi de distanţare socială şi după vaccinarea pentru Covid-19

Epidemiologul american Anthony Fauci: Va fi nevoie de mască şi de distanţare socială şi după vaccinarea pentru Covid-19

Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, a avertizat luni că nu se va putea reveni imediat la o viaţă normală chiar şi după vaccinarea pentru noul coronavirus, transmite CNBC. De fapt, Fauci recomandă oamenilor să poarte mască şi să practice distanţarea socială chiar şi după ce se vor vaccina. Compania americană Moderna a anunţat luni că, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu clinic, vaccinul său pentru Covid-19, dezvoltat în…

Mai mult

Biden: Mulți alți oameni ar putea muri dacă Trump blochează transferul de putere

Biden: Mulți alți oameni ar putea muri dacă Trump blochează transferul de putere

Preşedintele ales Joe Biden a avertizat, luni, că ”mulţi alţi oameni ar putea muri” dacă preşedintele Donald Trump va continua să blocheze eforturile de a planifica transferul puterii, în timp ce pandemia de coronavirus se agravează, el adăugând că nu va ezita să se vaccineze. Biden a mai spus că liderii de afaceri şi de sindicat au semnalat dorinţa de a coopera pentru a reface economia americană afectată de pandemie, însă a subliniat că mai…

Mai mult

Un nou vaccin anti-Covid produs de compania americană Moderna ar oferi o protecție de 95%

Un nou vaccin anti-Covid produs de compania americană Moderna ar oferi o protecție de 95%

Un nou vaccin anti-Covid are o eficacitate de aproape 95%, potrivit datelor publicate luni de compania americană Moderna, care a vorbit despre o ”zi măreață”, potrivit BBC News. Compania a mai precizat că va face demersurile pentru a obține aprobarea utilizării vaccinului în săptămânile următoare. Rezultatele vin în contextul în care, recent, Pfizer anunța că a dezvoltat un vaccin cu o eficacitate de 90%, iar aceste vești vin să sporească optimismul în ceea ce privește…

Mai mult

Meteorologii au anunțat când scad temperaturile

Meteorologii au anunțat când scad temperaturile

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza valabilă pentru următoarele două săptămâni, transmite Mediafax. Astfel, după o perioadă de câteva zile în această săptămână, când va fi mai cald decât în mod normal, după data de 20 noiembrie meteorologii anunță o răcire accentuată. În mai multe zone ale țării se va ajunge la temperaturi negative, iar în perioada 21 – 24 noiembrie se anunță ploi. BANAT În primele zile ale intervalului valorile termice se…

Mai mult

Inventatorul vaccinului anti-COVID spune când ne vom întoarce la viața normală

Inventatorul vaccinului anti-COVID spune când ne vom întoarce la viața normală

Impactul vaccinului asupra pandemiei de coronavirus se va simți în mod semnificativ la vară, iar viața se va întoarce la normal iarna viitoare, anticipează Ugur Sahin, unul dintre creatorii vaccinului Pfizer-BioNTech, într-un material BBC. Ugur Sahin, care a fondat alături de soția sa, Oezlem Tuereci, compania BioNTech, s-a declarat încrezător că vaccinul va reduce transmiterea virusului SARS-CoV-2 între oameni și că va opri dezvoltarea simptomelor la cei vaccinați. El crede că vaccinul va înjumătăți rata…

Mai mult

O rachetă SpaceX, cu patru astronauți la bord, a decolat cu succes spre Stația Spațială Internațională

O rachetă SpaceX, cu patru astronauți la bord, a decolat cu succes spre Stația Spațială Internațională

O rachetă a SpaceX a decolat duminică de la centrul spaţial Kennedy din Florida cu patru astronauţi la bord, spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Decolarea a fost transmisă în direct pe site-ul agenţiei spaţiale americane NASA. La bordul navei se află astronauţii NASA Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker, împreună cu Soichi Noguchi de la agenţia spaţială japoneză JAXA, care îşi încep misiunea de şase luni spre şi de pe ISS. Ei urmează să…

Mai mult

Belgia redeschide azi școlile

Belgia redeschide azi școlile

Elevii din Belgia revin la școală luni, 16 noiembrie, după o vacanță de toamnă prelungită, scrie Ziarul de Belgia. Oficialii Educației au confirmat în timpul săptămânii că toți copiii până la 14 ani vor reveni în clase cu prezență 100%, în timp ce adolescenții din clasele superioare ale ciclului secundar vor învăța în sistem hibrid: 50% la școală, restul online. Premierul Belgiei, Alexander De Croo, a subliniat într-un comunicat de presă după reuniunea guvernelor regionale cu…

Mai mult

DSP Neamț confirmă că secția ATI care a ars a fost reconfigurată în ziua incendiului, fără solicitarea avizului

DSP Neamț confirmă că secția ATI care a ars a fost reconfigurată în ziua incendiului, fără solicitarea avizului

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a confirmat, duminică seara, într-un comunicat, că secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a fost reconfigurată în ziua incendiului fără a fi solicitat aviz. „Pentru mărirea capacităţii secţiei A.T.I. pentru pacienţii pozitiv COVID-19 au fost modificate circuitele funcţionale de la etajul II – prin construirea unui perete. Aici urmau să fie trataţi pacienţii pozitivi, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienţii…

Mai mult
1 295 296 297 298 299 780