Vaccinurile anti-COVID sunt eficiente și în cazul noii variante de coronavirus, asigură ministrul german al sănătății

Vaccinurile anti-COVID sunt eficiente și în cazul noii variante de coronavirus, asigură ministrul german al sănătății

Experţii Uniunii Europene au ajuns la concluzia că vaccinurile împotriva COVID-19 concepute până în prezent sunt eficace şi împotriva noii variante a coronavirusului SARS-CoV-2, o mutație ce a fost descoperită inițial în Marea Britanie, a declarat duminică ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn. „Conform a tot ceea ce ştim la ora actuală şi în urma discuţiilor care au avut loc între experţii autorităţilor europene, noua tulpină nu are impact asupra vaccinurilor, care rămân, toate, la…

Mai mult

Școlile s-ar putea redeschide în siguranță la început de aprilie

Școlile s-ar putea redeschide în siguranță la început de aprilie

Școlile s-ar putea redeschide în siguranță la sfârșitul lunii martie-început de aprilie, după ce se încheie a doua etapă de vaccinare anti-Covid, care vizează cadrele didactice, vârstnicii și persoanele din categoriile vulnerabile. Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a explicat la Digi24 de ce este important să se vaccineze cadrele didactice și persoanele din categoriile vulnerabile, astfel încât școlile să se poată redeschide în siguranță. El a…

Mai mult

Olanda a suspendat zborurile dinspre Marea Britanie din cauza noii tulpini Covid-19

Olanda a suspendat zborurile dinspre Marea Britanie din cauza noii tulpini Covid-19

Guvernul de la Haga a suspendat duminică toate zborurile de pasageri provenind din Marea Britanie până pe 1 ianuarie, după descoperirea în Olanda a unui caz de contaminare cu noua tulpină de COVID-19 identificată în Regatul Unit. Ministerul olandez al sănătăţii „recomandă ca orice introducere a acestei variante a virusului provenind din Marea Britanie să fie limitată pe cât posibil prin limitarea şi / sau controlul circulaţiei pasagerilor provenind din Marea Britanie”. O nouă variantă…

Mai mult

Nicuşor Dan: Primăria va veni cu un ajutor de urgenţă pentru sectorul cultural independent

Nicuşor Dan: Primăria va veni cu un ajutor de urgenţă pentru sectorul cultural independent

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, sâmbătă, că municipalitatea va veni „curând” cu un ajutor de urgenţă pentru sectorul cultural independent, precizând că există acordul Consiliului General în acest sens, scrie Agerpres.   „Voi propune ca o parte importantă a bugetului local dedicat sectorului cultural în 2021 să fie accesibilă instituţiilor culturale independente, prin concursuri de proiecte. În acelaşi timp, Primăria Capitalei va veni curând cu un ajutor de urgenţă pentru sectorul cultural independent, pentru…

Mai mult

Vladimir Putin a anunțat în ce condiții va retrage trupele din Transnistria

Federaţia Rusă este gata să-şi retragă trupele din regiunea transnistreană, inclusiv misiunea sa de pacificare, însă doar după ce va fi găsită o soluţie paşnică pentru conflictul îngheţat de pe Nistru, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în timpul conferinţei sale de presă anuale, desfăşurate anul acesta prin videoconferinţă, în contextul pandemiei, informează Deschide.md şi IPN.md. „Maia Sandu, în calitate de reprezentant al unei forţe politice, nu a spus nimic nou, noi demult auzim…

Mai mult

Vreme surprinzător de caldă de Crăciun și de Revelion

Vreme surprinzător de caldă de Crăciun și de Revelion

Noul an va avea temperaturi mai mari decât cele normale pentru această perioadă, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prognoza pe patru săptămâni arată că și precipitațiile vor fi puține. În perioada 21 – 28 decembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă. În perioada 28…

Mai mult

Paul de România a fost dat, oficial, în urmărire internațională

Paul de România a fost dat, oficial, în urmărire internațională

Condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, prințul Paul Philippe al României a fost pus, vineri, oficial, pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română, după ce a fost căutat acasă pentru aplicarea mandatului de arestare și nu a fost găsit. Surse din anchetă citate de Mediafax susțin că acesta ar fi plecat în Portugalia. Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean…

Mai mult

Condamnări definitive în dosarul Ferma Băneasa

Condamnări definitive în dosarul Ferma Băneasa

Condamnare definitivă în cazul retrocedării ilegale a Fermei Regale Băneasa și a Pădurii Snagov! Cei trei polițiști de la Investigații Criminale au plecat după circa jumătate de oră. Paul al României nu a fost găsit la domiciliu. Polițiștii au fost conduși la poartă de soția lui Paul, Lia. Ea a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii prezenți la fața locului. Poliția a ajuns acasă la Paul al României, unde au fost întâmpinați de soția…

Mai mult

Românii care vin din Italia de sărbători nu mai trebuie să stea în carantină

Românii care vin din Italia de sărbători nu mai trebuie să stea în carantină

Guvernul a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Cei care se întorc din aceste țări trebuie să intre în izolare.  De pe lista țărilor cu risc epidemiologic a fost scoasă Italia. Astfel, cei care se întorc în țară de sărbători nu mai sunt obligați să stea în carantină sau izolare. Autoritățile precizează că măsura se aplică imediat.  Pe listă au fost adăugate mai multe state, printre care Turcia și Republica Moldova. În cazul acestor…

Mai mult
1 281 282 283 284 285 780