Sorana Cîrstea a trecut în turul trei de la Australian Open

Sorana Cîrstea a trecut în turul trei de la Australian Open

Sorana Cîrstea este în turul trei de la Australian Open, sportiva noastră reușind una dintre cele mai importante victorii din carieră: a trecut de Petra Kvitova, locul 8 WTA și dublă campioană de Grand Slam. „Am făcut meciul perfect„, a spus, printre altele, Sorana la finalul partidei de pe Margaret Court Arena.   După un meci electrizant de două ore și trei minute, Sorana s-a impus în trei seturi, scor 6-4, 1-6, 6-1. Finalistă în…

Mai mult

Ministrul Educației: Dacă părinții nu-și dau acordul pentru testare, elevii cu simptome vor sta acasă 14 zile

Ministrul Educației: Dacă părinții nu-și dau acordul pentru testare, elevii cu simptome vor sta acasă 14 zile

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marți că elevii care au simptome și care nu pot fi testați, pentru că părinții nu și-au dat acordul, vor rămâne acasă pentru 14 zile, subliniind, din nou, că formularul de consimțământ nu este obligatoriu. „Formularul nu este obligatoriu, formularul vizează exclusiv elevii care, din păcate, ar putea prezenta simptome și doar în cazul în care acele simptome sunt confirmate, deci elevul este confirmat ca fiind pozitiv, acel formular…

Mai mult

Coronavirus în România: 2.797 de cazuri în ultimele 24 de ore, în urma a aproape 30.300 de teste

Coronavirus în România: 2.797 de cazuri în ultimele 24 de ore, în urma a aproape 30.300 de teste

Alte 2.797 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a 30.299 de teste. Bilanțul COVID-19 a ajuns la 695.398, potrivit datelor transmise marți de Grupul de comunicare strategică. În ultima zi au murit alte 95 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 937 de pacienți. Până astăzi, 9 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 749.434 de cazuri de persoane infectate…

Mai mult

Începe procesul lui Donald Trump în Senat

Începe procesul lui Donald Trump în Senat

Procesul lui Donald Trump începe oficial marți, 9 februarie 2021, în Senatul american, fiind a doua astfel de procedură, numită „impeachment”, prin care trece miliardarul american. El este singurul președinte al Statelor Unite care a fost pus sub acuzare în două rânduri pentru acțiunile sale în calitate de șef al Casei Albe. Cei 100 de senatori, în număr egal, 50 de democrați și 50 de republicani, vor fi jurați și vor vota la final dacă…

Mai mult

Scriitorul și scenaristul francez Jean-Claude Carriere a murit la 89 de ani

Scriitorul și scenaristul francez Jean-Claude Carriere a murit la 89 de ani

Scriitorul, regizorul şi scenaristul Jean-Claude Carriere, care a colaborat în special cu regizorii Luis Bunuel, Jacques Deray şi Milos Forman, a murit luni seară, la vârsta de 89 de ani, informează AFP, citând informaţiile furnizate de fiica autorului francez, transmite Agerpres. Carriere, care nu suferea de nicio boală anume, a murit în somn, în locuinţa sa din Paris, a anunţat Kiara Carriere. După omagierea personalităţii şi realizărilor sale la Paris, care va avea loc în…

Mai mult

50 de europarlamentari îi cer șefei Comisiei Europene să-l demită pe Josep Borell

50 de europarlamentari îi cer șefei Comisiei Europene să-l demită pe Josep Borell

50 de europaprlamenari, între care Eugen Tomac (PMP), Marian-Jean Marinescu (PNL), Nicolae Ştefănuță (USR), Siegfried Mureşan (PNL), Dragoș Pîslaru (PLUS), Ramona Strugariu (PLUS) și Dragoș Tudorache (PLUS), Gheorghe Falcă (PNL) și Vlad Gheorghe (USR) au semnat o scrisoare adresată președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care îi solicită să-l demită pe Josep Borell, șeful diplomației europene, după vizita din Rusia dacă acesta nu va demisiona de bunăvoie. Eoroparlamentarii își exprimă în scrisoare extrema…

Mai mult

Din 15 februarie în România începe vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca

Din 15 februarie în România începe vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca

Din 15 februarie, în România va începe vaccinarea populației cu vaccinul AstraZeneca, recomandat persoanelor între 18 și 55 de ani, urmând să fie deschise 180 de noi cabinete de vaccinare, a anunțat luni Comitetul de coordonare a vaccinării.   Unde vor fi deschise cabinetele noi de vaccinare   Cele 180 de cabinete destinate vaccinării cu AstraZeneca sunt distribuite după cum urmează: București (22), Alba (3), Arad (4), Argeș (5), Bacău (5), Bihor (5), Bistrița-Năsăud (2),…

Mai mult

Australian Open: Halep și Cîrstea s-au calificat în turul doi

Australian Open: Halep și Cîrstea s-au calificat în turul doi

Simona Halep și Sorana Cîrstea s-au calificat în turul doi la Australian Open. Irina Begu și Mihaela Buzărnescu au fost eliminate încă din primul tur. Una dintre partide a avut protagoniste două românce, astfel că Sorana Cârstea s-a duelat cu Patricia Țig pe care învins-o în două seturi. Ambele jucătoare calificate în turul al doilea își cunosc viitoarele adversare.

Mai mult

Orban: Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022

Orban: Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022

Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2022, a anunțat liderul PNL Ludovic Orban, la finalul ședinței ședinței Coaliției, care a urmat celei în care liberalii au fost informați de premierul despre buget și măsurile pe care le are în vedere pentru reducerea cheltuielilor. „Există o decizie în privința pensiillor. Pensiile vor crește de la data de 1 ianuarie 2022. La baza creșterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263, și…

Mai mult

Luni vine în România încă o tranșă de vaccinuri Pfizer

Luni vine în România încă o tranșă de vaccinuri Pfizer

Luni, 08 februarie, va sosi în România cea de a opta tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 163.800 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, informează Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.   Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie…

Mai mult
1 257 258 259 260 261 780