CNSU a actualizat lista țărilor cu risc

CNSU a actualizat lista țărilor cu risc

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina la intrarea în România, a fost actualizată, potrivit unei noi hotărâri adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU), care intră în vigoare de luni, 15 februarie. Testul PCR negativ este obligatoriu de prezentat la îmbarcarea în avion sau autocar, pentru cei care vin din statele incluse pe lista galbenă, iar carantina se reduce la 10 zile. Excepție face Marea Britanie. Noua listă publicată…

Mai mult

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a semnat proiectul pentru desființarea Secției Speciale

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a semnat proiectul pentru desființarea Secției Speciale

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a susținut vineri o conferință de presă, de la ora 10,00, după ce în urmă cu o zi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ proiectul de desființare a controversatei Secții de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Principalele declarații: Am semnat propunerea de proiect legislativ pentru desființarea SIIJ Avizul CSM este consultativ și am decis să trimit mai departe proiectul. Desființarea SIIJ este o normalizare Existența unei astfel de…

Mai mult

Pianistul american Chick Corea, legendă a jazz-ului, a murit la 79 de ani

Pianistul american Chick Corea, legendă a jazz-ului, a murit la 79 de ani

Pianistul american Chick Corea, legendă a jazz-ului, pe care a contribuit să-l aducă spre o formă mai liberă, jazz fusion, a murit marţi de o formă rară de cancer la vârsta de 79 de ani, potrivit unui comunicat publicat joi pe pagina sa de Facebook, notează AFP. „Vreau să le mulţumesc tuturor celor de-a lungul călătoriei mele care au făcut ca focul muzical să se păstreze aprins”, a scris el într-un mesaj redactat înainte de…

Mai mult

Concurs anulat la Apele Române pentru că singura participantă a luat notă prea mare

Concurs anulat la Apele Române pentru că singura participantă a luat notă prea mare

O noua mărturie despre politizarea Apelor Române vine de la Cluj. Un concurs pentru un post de șef a fost anulat pe motiv că singura participanta a luat notă prea mare. Decizia a venit de la centru, iar direcțiunea, nu a avut „ce să mai comenteze”. Pe acel post a fost până la urmă numită o altă persoană, membru de partid. Mărturia candidatei respinse cu 95 de puncte din 100. Florina Rus, inspector la Administrația…

Mai mult

Proiectul Bugetului pe 2021: Salariile și sporurile bugetarilor rămân neatinse

Proiectul Bugetului pe 2021: Salariile și sporurile bugetarilor rămân neatinse

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică în această seară proiectul legii bugetului de stat 2021, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale și proiectul legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021. Principalii indicatori ai proiectului de buget: Creştere economică de 4,3% în 2021, urmată de 4,7% în 2022, 5% în 2023 și 4,9% în 2024 Deficitul bugetului general consolidat de 7,16% din PIB în acest an, urmat de deficite de…

Mai mult

Apartamentele și casele se vor scumpi cu până la 15% în perioada următoare

Apartamentele și casele se vor scumpi cu până la 15% în perioada următoare

Apartamentele și casele se vor scumpi cu până la 15% în următoarea perioadă, estimează experții imobiliari. Este efectul creșterii prețurilor materialelor de construcții cu aproximativ 20%. Veștile îi îngrijorează pe cumpărători, care au constatat deja o majorare a prețurilor și în 2020.  Timpul îndelungat petrecut acasă, odată cu mutarea serviciului în online, i-a determinat pe mulți să ia decizia de a-și cumpăra o casă. Printre ei, o femeie care a povestit că a găsit ce-și dorea după lungi…

Mai mult

100.000 de persoane s-au programat pentru vaccinul AstraZeneca în mai puțin de 24 de ore

100.000 de persoane s-au programat pentru vaccinul AstraZeneca în mai puțin de 24 de ore

100.000 de persoane s-au programat până acum pentru imunizarea cu vaccinul împotriva COVID-19 produs de AstraZeneca. Ora la care s-a atins numărul de 100.000 este 10:27. Programările pentru centrele în care este folosit acest vaccin au început ieri la ora 12:30. La ora 10.30, în platforma dezvoltată de STS s-au programat peste 100.000 de persoane pentru vaccinarea cu AstraZeneca, anunță Grupul de Comunicare Strategică, citat de Mediafax. 50.978 sunt femei și 49.022 bărbați. Programările pentru…

Mai mult

„colectiv”, pe lista scurtă la OSCAR® 2021

„colectiv”, pe lista scurtă la OSCAR® 2021

Documentarul „colectiv”, în regia lui Alexander Nanau, a fost selectat pe listele scurte ale secțiunilor OSCAR® 2021 „Cel mai bun lungmetraj internațional” și „Cel mai bun film documentar” informeaza Institutul Cultural Român (ICR). Având ca obiectiv principal promovarea culturii românești în lume, Institutul Cultural Român s-a angajat în octombrie 2020 să sprijine concretizarea anunțului Centrului National al Cinematografiei, conforma căruia „colectiv” este propunerea României la premiile OSCAR® 2021. În acest context, Institutul Cultural Român a…

Mai mult

Regizorul Radu Jude din nou în competiție la Berlinale

Regizorul Radu Jude din nou în competiție la Berlinale

Cel mai nou lungmetraj semnat de regizorul Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, va avea premiera mondială la Berlinale. Filmul a fost inclus în competiția oficială a celei de-a 71-a ediții a Festivalului Internațional de Film din capitala Germaniei. Din cauza pandemiei mondiale de coronavirus, prestigiosul eveniment se va desfășura în două etape: cu o competiţie online şi acordarea de premii luna viitoare, în perioada 1-5 martie 2021, precum şi cu proiecţii deschise…

Mai mult

Diana Şoşoacă a fost exclusă din partidul AUR

Diana Şoşoacă a fost exclusă din partidul AUR

Senatoarea Diana Şoşoacă a fost exclusă din Alianţa pentru Unirea Românilor. Potrivit News.ro, deputatul AUR Dan Tanasă a declarat la Antena 3 că decizia a fost luată „la capătul unui lung şir de întâmplări” şi că orice membru al formaţiunii trebuie să respecte statutul partidului, precum şi cel de demnitar al statului român. „Din păcate, vă confirm această informaţie. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Şoşoacă nu…

Mai mult
1 255 256 257 258 259 780