Două ecranizări ale cărţii „Dracula”, proiectate la MNAR

Două ecranizări ale cărţii „Dracula”, proiectate la MNAR

În ton cu expoziţia „Noul Romantism Negru”, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) organizează, în cadrul nocturnelor muzeale, două proiecţii ale ecranizărilor cărţii lui Bram Stoker, „Dracula”. Prima dintre acestea, „Nosferatu: Phantom der Nacht” (1979), regizat de Werner Herzog, va fi proiectată sâmbătă, pe 29 iulie, de la ora 19.30. Difuzarea filmelor se va realiza într-un cadru neconvenţional, prin proiecţia lor în aer liber şi printr-un aranjament inedit al spaţiului de vizionare, anunţă organizatorii….

Mai mult

Marele Cor al Armatei Roșii, la Iași

Marele Cor al Armatei Roșii, la Iași

Marele Cor al Armatei Roșii, Ansambul Alexandrov, se va afla, în premieră la Iași, pentru a cânta pe scena Teatrului Național Vasile Alecsandri. Ansamblului Alexandrov, Marele Cor al Armatei Roșii, în premieră la Iași, pe 18 noiembrie, la Teatrul Național Vasile Alecsandri, se apropie rapid de epuizare. "La doar o lună de la punerea lor în vânzare, locurile de la Opera Națională din Iași sunt aproape integral ocupate. Spectacolul Ansamblului Alexandrov se anunță drept un…

Mai mult

Picnic cu scurtmetraje în Grădina Botanică

Picnic cu scurtmetraje în Grădina Botanică

Un weekend cu filme scurte sub cer de vară, la Grădina Botanică București. An de an, în plină vară, orașul păstrează o insulă de evadare: loc de întâlnire pentru cinefili, pajiște întinsă pentru iubitori de natură, spațiu deschis pentru întâlniri neîntâmplătoare. Sâmbătă și duminică, pe 29 și 30 iulie, Grădina Botanică București găzduiește, pentru al 4-lea an consecutiv, Marele Picnic ShortsUP, evenimentul care aduce scurtmetrajele premiate sub cerul liber, într-un weekend lung, cât o vacanță….

Mai mult

Concertul „Insula”, adaptare după Gellu Naum

Concertul „Insula”, adaptare după Gellu Naum

Marţi, 1 august, de la ora 19.30, în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), Ada Milea, alături de Bobo Burlăcianu şi Anca Hanu, vor prezenta concertul cu jucării „Insula”, adaptare după Gellu Naum. „Insula”, spectacolul realizat de Ada Milea, surprinde încă o dată umorul poetic al scriitorului suprarealist Gellu Naum, prin propriul spirit ludic cu care interpreta abordează lumile naumiene. Robinson Crusoe (Bobo Burlăcianu) se află singur pe o insulă pustie populată cu tot…

Mai mult

Se deschide cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée

Se deschide cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée

Între 25 iulie şi 6 august 200 de tinere talente şi-au dat întâlnire la minunatul eveniment pe care-l reprezintă Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto dedicat memoriei legendarei soprane Hariclea Darclée. Titlul de Artist UNESCO pentru Pace acordat Marianei Nicolesco, creatoarea în 1995 a acestor manifestări, îşi găseşte încă o dată justificarea prin prezenţa atâtor speranţe ale liricii din 18 ţări ale lumii. «Numărul record de 200 de concurenţi din acest an întăreşte acel credo…

Mai mult

Recital de orgă la Biserica Luterană din Bucureşti

Recital de orgă la Biserica Luterană din Bucureşti

Stagiunea de concerte a Bisericii Evanghelice din Bucureşti propune sâmbătă, 29 iulie 2017, un recital al organistei Ilse Maria Reich, la Biserica Luterană. Ilse Maria Reich, născută la Sibiu şi stabilită, în momentul de faţă, în Germania, a pregătit un program cu creaţii de Johann Gottfried Walther, Dietrich Buxtehude, Jan Pieterszoon Sweelinck, Johann Sebastian Bach, Jan Křtitel Kuchař şi Felix Mendelssohn, între alţii. Programul va fi prezentat pe orga mică a bisericii, construită de Johannes…

Mai mult

Săptămână One World Romania la Rezidența Scena9

Săptămână One World Romania la Rezidența Scena9

Începând cu jumătatea lunii iulie programul KineDok powered by One World România îşi va continua activitatea în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale. În această perioadă vor avea loc 10 proiecţii în oraşe precum: Bucureşti, Cluj Napoca, Iaşi, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare şi Tăşnad.   KineDok este un program ce facilitează distribuția de film documentar, coordonat de Asociația One World România. Acesta funcționează în spații culturale alternative: cafenele, galerii, muzee și biblioteci din întreaga țară. Din anul 2015 şi…

Mai mult

Cinema sub clar de lună @ Caravana Filmelor NexT

Cinema sub clar de lună @ Caravana Filmelor NexT

Ajunsă la cea de-a patra ediţie, Caravana Filmelor NexT urmează să instaleze sala de cinema a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajişti întinse şi alte spaţii verzi neconvenţionale, amenajate special pentru a găzdui proiecţii de film, în perioada 27 iulie – 23 august. Caravana va vizita şapte oraşe ale ţării, unde spectatorii sunt încurajaţi să renunţe la scaune în favoarea păturilor întinse pe iarbă verde. De asemenea, după cum informează un comunicat de…

Mai mult

Schoenbrunn Palace Orchestra urcă pe scena Sălii Palatului

Schoenbrunn Palace Orchestra urcă pe scena Sălii Palatului

Încântătoarea orchestră vieneză va străluci din nou pentru spectatorii români pe scena Sălii Palatului, într-o seară festivă de iarnă, pe data de 23 decembrie, eveniment ce va începe la ora 20.00. Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna soseşte cu un nou şi splendid spectacol de Crăciun, o întâmpinare imperială şi luminoasă a Sărbătorilor de Iarnă şi, totodată, un cadou special pentru cei care îl indrăgesc pe compozitorul Johann Strauss. Surpriza acestei noi întâlniri va fi minunatul glas…

Mai mult

Cvartetul Ad Libitum participă la Festivalul Internaţional de Muzică Marvão

Cvartetul Ad Libitum participă la Festivalul Internaţional de Muzică Marvão

În perioada 21-30 iulie va avea loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică din Marvão, în cadrul căruia cvartetul de coarde Ad Libitum va susţine un recital. Acesta va avea loc pe 27 iulie, de la ora 16.00, la Igreja de Sao Tiago. Cei patru membri ai cvartetului, Alexandru Tomescu, vioara I, Şerban Mereuţă, vioara a II-a, Bogdan Bişoc, violă şi Filip Papa, violoncel, vor interpreta piese de George Enescu, Sebastian Androne…

Mai mult
1 260 261 262 263 264 385