Festivalul „Strada Armenească”

Festivalul „Strada Armenească”

Festivalul „Strada Armenească”, ajuns la a cincea ediţie, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, de vineri până duminică, pe strada cu acelaşi nume din Capitală, evenimentul însemnând trei zile de concerte şi dansuri, un bazar, precum şi renumitul khorovatz (grătar). Potrivit unui comunicat al organizatorilor, pe scena festivalului, care se va desfăşura sub deviza #hay5, vor urca Mihai Mărgineanu, Irina Rimes, Corina Chiriac, Capriel & Garbis Dedeian, Relu & The Zuralia Orchestra, Grupul Iza,…

Mai mult

Festivalul Internaţional „Gellu Naum”

Festivalul Internaţional „Gellu Naum”

A treia ediţie a Festivalul „Gellu Naum”, care anul acesta se bucură de amploare internaţională, are loc între 3 şi 4 august, la Bucureşti şi Comana, informează news.ro. Festivalul, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Fundaţia „Gellu Naum”, va reuni poeţi români şi străini contemporani, apropiaţi de Gellu Naum şi de scrierile sale, sub o formă sau alta. În program vor fi lecturi publice de poezie – vineri, 3 august, de…

Mai mult

Spectacole de balet și de operă la Happy Cinema

Spectacole de balet și de operă la Happy Cinema

La Happy Cinema București publicul se va putea bucura de trei spectacole de balet și dans contemporan de mare excepție: Giselle, La Bayadère și The Car Man și de un concert de operă Jonas Kaufmann. În curând se vor regăsi pe marele ecran atât secvențe de balet romantic, cât și scene de dans contemporan, reinterpretări moderne ale unor compoziții clasice. În plus, timbrul inconfundabil al tenorului german Jonas Kaufmann îi va încânta, cu siguranță, pe…

Mai mult

Al treilea weekend la B-FIT in the Street!

Al treilea weekend la B-FIT in the Street!

După două weekenduri de evenimente în aer liber care au împânzit străzile Bucureștiului cu acrobații aeriene, spectacole nocturne, jonglerii, dans și muzică live, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! anunță programul celui de-al treilea weekend de spectacole, in zilele de 28-29 iulie. De la musical în aer liber, la ateliere de știință, magie și acrobație, la jonglerii cu focul și teatru vertical, programul spectacolelor B-FIT in the Street! din perioada…

Mai mult

Avanpremieră la DokStation 2018

Avanpremieră la DokStation 2018

Joi, 26 iulie, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc avanpremiera celei de-a treia ediții a DokStation Music Documentary Film Festival. În cadrul evenimentului, va fi proiectat filmul documentar Tom Waits: Tales from a Cracked Jukebox (2017, regia James Maycock), precedat de o selecție muzicală cu și despre Tom Waits, alcătuită de Alexandra Ungureanu. Intrare liberă. Facebook event Trailer film: https://youtu.be/dU4rQdllyac Tom Waits este unul din cei mai originali muzicieni…

Mai mult

Expoziţia de costum tradiţional ‘Un veac de frumuseţe’

Expoziţia de costum tradiţional ‘Un veac de frumuseţe’

Expoziţia de costum tradiţional „Un veac de frumuseţe”, în cadrul căreia vor fi prezentate costume din toate zonele ţării şi ale minorităţilor etnice, va fi vernisată joi, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, expoziţia va cuprinde peste 200 de piese de patrimoniu din colecţiile muzeului, care vor convinge vizitatorii că ”femeile au creat adevărate opere de artă, în lungile ierni la lumina opaiţului sau lumânării”. „Cu mâinile…

Mai mult

Cantus Mundi Bucureşti Fest

Cantus Mundi Bucureşti Fest

Muzică pop, clasică, rock şi folk va putea fi ascultată la cea de a doua ediţie a Cantus Mundi Bucureşti Fest, manifestare care se va desfăşura în perioada 2 – 5 august, la Romexpo, informează un comunicat al organizatorilor. Printre artiştii care vor urca pe scena festivalului se numără Smiley, Horia Brenciu, Zoli TOTH Project, Alexandra Uşurelu, Zoia Alecu sau Ducu Bertzi Band. De-a lungul celor patru zile de festival, alături de artiştii invitaţi vor…

Mai mult

Festivalul Internațional “Musica Kronstadt 2018”

Festivalul Internațional “Musica Kronstadt 2018”

În perioada 2-9 august, Festivalul Internațional “Musica Kronstadt 2018”, ediția a V-a, ROMÂNIA 100, ediție dedicată centenarului Marii Uniri aduce la Brașov elitele muzicii clasice monidale de la Duisburger Philharmoniker, Filarmonica George Enescu, SWR Stuttgart, Conservatorul Giuseppe Verdi (Milano), Ansamblul de Muzică Contemporană din Berlin, Opera Brașov. Muzeul Național George Enescu va pune la dispoziție, şi în acest an,  o nouă expoziție  – “George Enescu în vremea Marelui Război (1914 – 1918)” care va avea loc perioada 2-9 august,…

Mai mult

”Laborator. Restaurarea picturilor vechilor maeştri”

”Laborator. Restaurarea picturilor vechilor maeştri”

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) găzduieşte, începând de sâmbătă, expoziţia ”Laborator. Restaurarea picturilor vechilor maeştri”, care prezintă publicului laboratoare de restaurare şi contribuţia lor la studierea şi conservarea colecţiilor. „Se deschide o serie de micro-expoziţii ce vor prezenta publicului diferitele laboratoare de restaurare ale muzeului şi contribuţia lor la studierea şi conservarea colecţiilor. Prima dintre ele aduce în prim-plan laboratorul de restaurare pictură de şevalet şi munca echipei de specialişti care, de-a lungul…

Mai mult

Amalia Enache și Radu Jude vorbesc la IDEO IDEIS #13

Amalia Enache și Radu Jude vorbesc la IDEO IDEIS #13

IDEO IDEIS #13 se desfășoară între 06 și 12 august la Alexandria, sub sloganul „Tu cât ai dat cu fail?”. Tema de anul acesta îți propune o schimbare de perspectivă asupra eșecului: o nereușită profesională sau personală este o șansă să te cunoști mai bine, să evoluezi în carieră și chiar să devii un om mai bun. Amalia Enache, Ana Ularu, Deliric, Andreea Bădală și Radu Jude s-au implicat în campanie și și-au asumat public un eșec…

Mai mult
1 53 54 55 56 57 174