Dan Perjovschi – Reverse Donation @ Salonul de proiecte

Dan Perjovschi – Reverse Donation @ Salonul de proiecte

Receptarea lui Constantin Brâncuși în spațiul public și mental local a fost un subiect urmărit cu interes în ultimii ani atât de Salonul de proiecte, cât și de Dan Perjovschi. Prima colaborare pe această temă cu Dan Perjovschi a avut loc în 2015, cu ocazia expoziției organizate de Salonul de proiecte în cadrul Timișoara Art Encounters – Fiii și fiicele lui Brâncuși. O intrigă de familie. La doi ani de la eșecul campaniei Brâncuși e…

Mai mult

Laboratorul de Teatru DENS

Laboratorul de Teatru DENS

Actori din patru teatre și independenți, patru regizori ruși, patru spectacole realizate în cinci zile. În perioada 10-17 septembrie 2018, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a treia ediție a Laboratorului de Teatru DENS, coordonat de Oleg Loevski, critic, profesor, producător de teatru, director artistic, membru al Asociației Internaționale a Teatrelor pentru Copii și Tineret din Rusia, director adjunct al Teatrului pentru Tineret din Ekaterinburg. Unele dintre cele mai apreciate spectacole ale Teatrului…

Mai mult

Concert al Orchestrei de Cameră Radio în Grădina ParkLake

Concert al Orchestrei de Cameră Radio în Grădina ParkLake

Orchestra de Cameră Radio condusa de dirijorul Constantin Adrian Grigore și Irina Sârbu – solistă vor sustine un concert special pe scena instalată în Grădina ParkLake sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.00 (str. Liviu Rebreanu nr. 4, sector 3, București). Muzică clasică și prelucrări în stil jazz ale unor celebre piese românești se vor împleti într-un program accesibil tuturor – de la Mozart la Johann Strauss-fiul și Dmitri Șostakovici, acele lucrări muzicale pe care…

Mai mult

Începe World Experience Festival

Începe World Experience Festival

Peste 100 de artişti vor prezenta muzica şi cultura din peste 70 de ţări la World Experience Festival, care începe, astăzi, în capitală. Manifestările au loc, până duminică, la ARCUB Gabroveni şi în Parcul Titan. Ce se poate vedea la eveniment ne spune directorul festivalului, Andreea Dănescu: Andreea Dănescu: Începe cu „Muzica lumii”, care este tematica principală a acestei ediţii. „Muzica lumii” va mai fi experimentată inclusiv prin workshopuri, la care vă invităm în data de…

Mai mult

3SOUND – festival de muzică contemporană

3SOUND – festival de muzică contemporană

Artişti consacraţi ori tinere talente vor evolua, în perioada 14 – 23 septembrie, în cadrul 3SOUND Festival, în incinta a patru muzee din Capitală – Palatul Suţu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Potrivit unui comunicat al Muzeului Municipiului Bucureşti, „vor fi 10 zile în care iubitorii muzicii şi dansului contemporan se vor putea bucura de spectacole extraordinare susţinute în clasicul cadru oferit de instituţiile muzeale”. „Consider acest eveniment un dialog cultural,…

Mai mult

Ultimul concert din cadrul Festivalului ‘Vară Magică’

Ultimul concert din cadrul Festivalului ‘Vară Magică’

Orchestra Naţională de Tineret a Franţei va susţine în această seară de 29 august 2018 ultimul concert din cadrul actualei ediții a Festivalului „Vară Magică”. La Sala Mare a Ateneului Rămân, sub bagheta dririjorului Fabien Gabel, ansamblul propune un program alcătuit din lucrarea „O barcă pe ocean” din seria de 5 miniaturi „Oglinzi” semnată de Maurice Ravel, Concertul nr. 3 op. 61 pentru vioară şi orchestră de Camille Saint-Saëns – cu Nicolas Dautricourt solist -,…

Mai mult

Festivalul Național de Teatru „Copil în Europa”

Festivalul Național de Teatru „Copil în Europa”

Cea de a XI-a ediție a festivalului „Copil în Europa” va avea loc în perioada 7 – 16 septembrie 2018, la Casa Tineretului (FITT), precum și în alte locații din Timișoara. Festivalul reunește nume sonore la nivel național și internațional, fiind invitați să joace spectacole în festival sau să țină workshop-uri pentru participanți: Paul Cimpoieru, Alex Ștefănescu, Mădălina Ghițescu Petre, Julieta Georoiu, Rasmina Călbăjos, Alin Costea, Claudiu Pușcău, Irksousi Mohamed și alții. Cu ajutorul partenerilor…

Mai mult

„Orașul subteran. Bucureștiul între sacru și profan”

„Orașul subteran. Bucureștiul între sacru și profan”

Muzeul Municipiului București vă invită la vernisajul expoziției „Orașul subteran. Bucureștiul între sacru și profan”, eveniment care va avea loc joi, 30 august 2018, ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151). Bucureștiul de astăzi se oglindește în cel de ieri, un oraș ascuns și invizibil în mare parte, care devine palpabil datorită cercetărilor arheologice. Istoria orașului este modelată într-o imagine cu trăsături aparent insolubile, dar care reprezintă o suită de treceri dinspre vechi…

Mai mult

Expoziţia ”Vibraţii în 3D” – de vineri, la ICR

Expoziţia ”Vibraţii în 3D” – de vineri, la ICR

Expoziţia „Vibraţii în 3D”, semnată de sculptorul Marian Sava, în cadrul căreia vor fi prezentate 20 de sculpturi şi 16 plachete selectate de artist, se va deschide vineri, de la ora 18,00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român. Personalitate artistică recunoscută pe plan internaţional şi aproape necunoscută în România, sculptorul Marian Sava a primit, în luna mai, Premiul de Excelenţă în cadrul Galei „100 pentru Centenar” de la Bruxelles, distincţie care răsplăteşte zece persoane…

Mai mult

Programul ediției DIPLOMA 2018

Programul ediției DIPLOMA 2018

Diploma, un proiect inițiat de The Institute și inspirat de UniCredit Bank, se desfășoară anul acesta pe parcursul a 10 zile, între 5 și 14 octombrie. Aflat la a cincea ediție, festivalul prezintă pentru prima dată lucrări ale absolvenților tuturor facultăților vocaționale din țară. Programul ediției DIPLOMA 2018 include expoziția centrală dedicată Arhitecturii, Artelor plastice și Artelor aplicate, care va fi amenajată în spațiul generos oferit de Casa Dacia, Bulevardul Dacia nr. 12, precum și…

Mai mult
1 50 51 52 53 54 174