- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Cătălin Drulă: România este condusă de o alianță militaro-socialistă, cu reflexe anti-democratice
Liderul USR, Cătălin Drulă, vorbește într-un interviu pentru Europa Liberă despre un regres democratic în România. Suntem conduși de guvernarea „militaro-socialistă” PNL-PSD, ce are în frunte un general cu reflexe anti-democratice. E o guvernare bazată pe sufocarea spiritului liber, susține acesta.
Președintele USR spune că șeful statului, Klaus Iohannis, este marele responsabil al trădării curentului reformist și modernist din România și este un lider absent, un lider fantomă. „E un om în care am avut încredere. În 2014, am fost unul dintre votanți. Am crezut în mesajul de modernizare, dar ne-a păcălit atunci pe toți”, spune Cătălin Drulă la „One-to-One. Interviuri, nu conversații”, la Europa Liberă.
Consideră că, într-o societate în care regulile nu sunt respectate, relațiile sociale se degradează, dar acesta e sistemul cu care Klaus Iohannis e foarte confortabil. Cătălin Drulă se întreabă dacă șeful statului crede că România nu poate mai bine sau dacă el însuși e „șmecherul” cel mare. Liderul USR adaugă că, personal, înclină înspre a doua variantă.
Cât privește PNRR, vede riscuri majore de blocaj, prin nerealizarea reformelor și slaba contractare a proiectelor de investiții.
Principalele declarații, pe scurt:
- Despre președintele Klaus Iohannis: Dorește o liniște peste societate, în care clasa politicienilor este o supra-clasă, ce nu trebuie deranjată de procurori incomozi, de anchete. Dar, în liniște și în tăcere, ceea ce prosperă este incompetența și hoția. Această liniște, pe bază de epoleți, este un pericol pentru democrația din România.
- Despre premierul Nicolae Ciucă: Nu are nicio viziune. Este un personaj inventat de Klaus Iohannis, care alege oameni șantajabili, cu probleme, oameni limitați. Probabil că dacă la un moment dat premierul Ciucă n-ar mai răspunde sau ar avea ceva semne de independență, dintr-odată ancheta de plagiat ar progresa. Putem vedea acest scenariu.
- Despre PNRR: Pentru jumătate din PNRR-ul enorm pe Transporturi nu avem licitații lansate, iar pentru cealaltă jumătate nu avem contracte semnate. Avem contract semnat pentru 3 la sută. Atât.
- Despre alegerile din 2024: Lupta se va da între sistemul militaro-socialist și alternativa democratică USR. Noi vrem să construim alternativa la acest bloc, să oferim o alternativă reală României, cu imperfecțiuni, căci suntem oameni, dar cu dorința de a face ceva mai bun pentru țara asta;
- Despre o posibilă candidatură la prezidențiale: Eu sunt mânat de dorința de a produce rezultate reale. Deocamdată, momentul e prea îndepărtat ca să pot lua o decizie;