- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Cât de mari sunt amenzile în starea de alertă și pentru ce se dau
Legea care reglementează starea de alertă, votată miercuri seară în Parlament, stabilește și faptele a căror săvârșire constituie contravenție, precum și amenzile pentru fiecare caz în parte. Amenzile variază de la 500 de lei la 15.000 de lei, iar cei care le primesc pot plăti jumătate din amenda aplicată în termen de 15 zile.
Contravențiile și amenzile au fost introduse prin amendamente la Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Ele au fost detaliate, astfel încât să nu se repete situația cu amenzile pentru starea de urgență, care au fost declarate neconstituționale pentru că erau prea generale, fără a fi definite și individualizate pentru fiecare situație în parte.
Legea a fost votată de Camera Deputaților, cameră decizională, și va trebui promulgată de președintele Klaus Iohannis. Dacă nu va întâmpina nicio piedică pe acest traseu, legea va intra în vigoare cel mai devreme luni, 18 mai. Starea de urgență instituită de șeful statului încetează joi, 14 mai, la miezul nopții.
Contravenții în starea de alertă
Art. 60 – Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:
b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(2) lit.f) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.a) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.b) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c) , referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei
k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(4) lit.a) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a) – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei
m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin.(4) lit.b) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin.(4) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin.(4) lit.c) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise – amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei
q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici – amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei
s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art. 5 alin.(4) lit.g) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei
ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.h) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei
Amenzi pentru starea de alertă
Art.61 – Contravențiile prevăzute la art.60 se sancționează după cum urmează:
a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) și ș);
b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. a), b), f), i), o), q) și s);
c) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. l), r) și t);
d) cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. j) și p);
Cine poate da amenzi
Art.62 – (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.60 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.61 se fac de către subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare, anume desemnați de inspectorul general.
(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.60 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.61 se fac de către:
a) inspectorii de muncă, pentru contravențiile prevăzute la art.60 lit.a), q) și r);
b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ș) și t);
c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) și ș);
d) personalul direcțiilor de sănătate publică, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. h) și i);
e) personalul desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru contravențiile prevăzute la art. 60lit. p);
f) agenții și ofițerii de poliție rutieră, pentru contravențiile prevăzute la art. 60 lit. p), referitoare la transportul rutier.
Termen pentru plata amenzii
Amenzile se pot plăti la jumătate din suma aplicată (nu jumătate din minim) în termen de 15 zile, potrivit legii votate:
(1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege.
(2) Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat.