- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Cannes 2019 – Primele reacţii după premiera celui mai recent film al lui Tarantino: Strălucit, provocator, o capodoperă
Primele reacţii la filmul „Once Upon a Time… in Hollywood” al lui Quentin Tarantino au început să apară imediat după premiera de marţi seară, de la Cannes, iar criticii s-au arătat, în mare parte, extaziaţi.
Fără să dezvăluie prea multe lucruri, aşa cum a cerut-o însuşi cineastul, criticii s-au întrecut în laude. Comparat cu „Pulp Fiction”, al treilea lungmetraj al lui Tarantino, premiat în urmă cu 25 de ani cu marele trofeu la Cannes, noul film este un candidat serios la Palme d’Or, spun unii dintre ei.
„Ciudat din punct de vedere istoric, strălucit, din punct de vedere tematic, Quentin Tarantino îşi găseşte forma în film astfel că poate câştiga Palme d’Or sau poate fi asaltat de public ori amândouă. Incitant, provocator, cu umor negru, o capodoperă tulburătoare”, a scris Jason Gorber pe Twitter. Jordan Ruimy (Worldofreel, ThePlaylist) a notat: „Tarantino nu a glumit când a spus că este cel mai aproape de «Pulp Fiction».
Jonglează cu un mozaic de personaje şi linii narative, pentru ca apoi să le lege pentru un final necruţător”. Kyle Buchanan de la New York Times a mărturisit că mai are nevoie de timp pentru a digera filmul. A apreciat modul de interpretare al lui Brad Pitt şi revenirea lui DiCaprio la forma din 2013. „DiCaprio este minunat, amuzant şi pătrunzător”.
Alex Billington de la Firstscreen a spus: „Ca să fiu sincer, nu sunt sigur ce să spun despre «Once Upon a Time in Hollywood». Trebuie să îl las la marinat, nu am o reacţie imediată. Mare parte din film este destul de bun, m-am distrat văzându-i jucând xca la finalul anilor 1960”. Despre final el s-a arătat şocat.
Peter Bradshaw de la The Guardian este de părere că filmul este marcat de „exploatarea strălucită a comediei negre”, în timp ce Chris Knight de la National Post a mărturisit că a râs, a rămas fără aer, s-a întrebat „Ce ar crede Roman Polanski?”. „Tarantino oferă o odă inocenţei pierdute a Hollywood-ului, sugerând în acelaşi timp că nu a avut-o”. Damon Wise a concluzionat: „Nu aş schimba nicio secundă din «Once Upon a Time… in Hollywood». Nu a dezamăgit”. Joe Utichi de la Deadline a punctat: „Este filmul pentru care Tarantino s-a născut să îl facă”.
Filmul îi are în distribuţie pe Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie, Emile Hirsch, Al Pacino, Dakota Fanning şi Kurt Russell. Acţiunea lungmetrajului scris şi regizat de Quentin Tarantino are loc la finalul anilor 1960 şi este centrată pe un actor al cărui succes e de domeniul trecutului (DiCaprio), care joacă într-un serial western, şi dublura lui (Pitt).
Coincidenţa face ca personajul lui DiCaprio, Rick Dalton, să fie vecin cu cel interpretat de Margot Robbie – Sharon Tate – starletă şi soţia lui Roman Polanski ucisă de secta lui Charles Manson.
Sony Pictures, care a alocat un buget de 100 de milioane de dolari pentru această producţie, va lansa lungmetrajul în cinematografe pe 26 iulie 2019. „Once Upon a Time in Hollywood” a fost selectat în competiţia Festivalului de Film de la Cannes, care se va încheia sâmbătă.