- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Bugetul pentru cultură și nevoia de pansamente
Cu doar câteva rânduri scrise pe o pagină de Facebook, un medic de la Spitalul Clinic Colentina reușește să trezească revolta, stupoarea și conștiința neputinței că trăim într-o țară în care ierarhiile sunt făcute de idioți, iar calitățile conducătorilor sunt două la număr: tare în clanță și creier … beton, atât de tare încât conștiința să stea pe afară.
E greu de înțeles cum unul dintre spitalele mari ale Bucureștiului a ajuns în situația de a fi lipsit de cele mai elementare resurse necesare funcționării. O curiozitate bolnăvicioasă, ar spune unii, m-a determinat să văd bugetul pe care Spitalul Clinic Colentina îl are disponibil în anul 2017: este vorba de 74.079.000 Lei. Din acești bani, Primăria Capitalei a alocat Spitalului pentru funcționare, inclusiv reparații și eventuale investiții, suma de 7.844.000 Lei. Restul banilor sunt veniturile pe care Spitalul le are din decontarea tratamentelor medicale. Nu suntem noi cei care putem să ne dăm cu părerea dacă fondurile sunt suficiente, însă nu se poate să nu observi faptul că Primăria alocă unui spital mare din București suma de 7,8 milioane lei, iar pentru ARCUB alocă suma de aproape 72 de milioane lei. Ce face ARCUB cu această sumă? De aproape două săptămâni încercăm pe căi oficiale să aflăm cât costă concertul doamnei Angela Gheorghiu oferit gratuit bucureştenilor în data de 15 septembrie a.c.. Tot ce am primit până în acest moment au fost asigurările Secretariatului ARCUB că va prezenta din nou conducerii solicitarea noastră…
De ce un concert gratuit cu o vedetă internațională? Astfel de inițiative respectă oare legile concurenței? De ce un astfel de concert într-o perioadă în care la București se desfășoară Festivalul “George Enescu”, finanțat cu 33 de milioane lei tot din bani publici?
Fără îndoială că marea noastră soprană merită un efort din partea autorităților publice și este nedrept să pui în balanță nevoia de finanțare în domeniul sănătății și sumele alocate domeniului cultural, dar întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem cu toții este: “se cheltuie eficient banii bucureștenilor?” Doamna Primar Gabriela Firea ne asigura la împlinirea celor șase luni de mandat ca da. Realitatea se încăpățânează să ne demonstreze contrariul!
Într-o capitală în care spitalele nu mai au bani de pansamente, într-o capitală în care de mai bine de 30 de ani nu s-a ridicat nicio sală nouă de concerte, aleșii dau poporului …”circ”… gratis…dar pe bani mulți de la buget, că nu verifică nimeni.
Ne-am propus să răspundem întrebărilor pe care oamenii, cei care ne citesc și/sau ne ascultă, și le pun. Deschidem de astăzi un serial despre “sărăcia” “săracilor” care se ocupă de cultură în București și în țară. Documentând mai multe cazuri semnalate de ascultătorii noștri descoperim situații incredibile: oameni pe care nu-i vede nimeni decid pe bugete colosale, iar an după an declarațiile lor de avere se completează cu noi rânduri la rubrica proprietăți.
Dacă vi s-a întâmplat să vă loviți de astfel de situații, nu ezitați să ne scrieți. Cu fiecare întâmplare încercăm să refacem marele puzzle al corupției care a cuprins până și domeniul cultural din România.
Autor: Andrei Enescu
Adresa noastră: radio@clasicradio.ro