Bucureștenii, chemați la referendum local în ziua alegerilor prezidențiale
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Duminică, 24 noiembrie, aproape 1,8 milioane de alegători din București sunt așteptați la urne pentru a vota în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale și pentru a răspunde la trei întrebări din cadrul unui referendum local. Temele acestuia vizează organizarea financiar-administrativă a Capitalei și prevenirea consumului de droguri în școlile din București.
Potrivit Autorității Electorale Permanente (AEP), în București sunt 1.787.590 de alegători înscriși pe listele electorale permanente, iar votul se va desfășura în 1.289 de secții de votare, în același interval orar cu alegerile prezidențiale: între 7:00 și 21:00. Alegătorii pot vota atât pentru prezidențiale, cât și pentru referendum sau doar la unul dintre scrutinuri.
Pentru referendum, bucureștenii vor primi trei buletine de vot, câte unul pentru fiecare întrebare. Opțiunile sunt exprimate prin ștampilarea chenarului „DA” sau „NU”.
Întrebările de pe buletinele de vot
1. Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului București și Primăriile de Sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București?
2. Sunteți de acord ca Primarul General al Municipiului București să emită Autorizațiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului?
3. Sunteți de acord ca Primăria Municipiului București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București?
Condiții pentru validarea referendumului
Referendumul va fi valid dacă:
– Prezența la urne atinge cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale permanente (aproximativ 540.000 de persoane).
– Opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din totalul alegătorilor înscriși (circa 450.000 de voturi valide).
Organizarea și desfășurarea votului
– Alegătorii vor vota cu aceeași ștampilă și în aceleași secții de votare pentru ambele scrutinuri.
– Vor fi patru urne: una pentru alegerile prezidențiale și trei pentru fiecare întrebare a referendumului.
– Votanții cu mobilitate redusă pot vota la cea mai apropiată secție, pe liste suplimentare. Cei care nu se pot deplasa pot solicita urna specială.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a subliniat importanța acestui referendum pentru dezvoltarea Bucureștiului.
„Pe actuala repartizare, de 20 de ani, nu sunt bani pentru investiții majore precum extinderea transportului public, preluarea metroului sau construcția unor spitale și școli. Traficul haotic este rezultatul dezvoltării urbane ilegale. Dacă vom avea competențe extinse, vom putea restabili ordinea și legalitatea în tot orașul.„Această problemă necesită o abordare urgentă și un program de educație finanțat de Primăria Generală.”
Primarul a dat asigurări că toate măsurile tehnice pentru desfășurarea referendumului sunt pregătite, inclusiv majorarea cu 50% a indemnizațiilor pentru personalul implicat.