Brașovul a votat interzicerea farfuriilor, paharelor și a tacâmurilor de plastic la evenimente
Autoritățile din Brașov au votat ieri interzicerea farfuriilor, paharelor și a tacâmurilor de plastic la evenimentele organizate pe domeniul public. Începând cu 1 octombrie va fi folosită veselă din materiale biodegradabile și compostabile, iar primarul recomandă farfuriile din tărâțe.
Conform unui proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 201/2006, privind aprobarea procedurii de utilizare temporară a locurilor publice aparţinând domeniului public al Municipiului Braşov, începând cu data de 1 octombrie, în cadrul evenimentelor cum ar fi târguri, festivaluri, concerte etc. se va utiliza veselă (farfurii, tacâmuri, pahare, etc.) din materiale biodegradabile și compostabile, certificate conform EN/3432.
În cazul nerespectării condițiilor menționate, organizatorul evenimentului nu va mai avea posibilitatea de a mai organiza sau participa la alte evenimente ce se vor desfășura pe raza Municipiului Brașov.
,,După fiecare eveniment care are loc pe domeniul public care presupune și consumul de alimente sau băuturi, zona respectivă rămâne plină de recipiente, farfurii, pahare sau furculițe de plastic, ceea ce ne creează în primul rând o mare problemă de mediu, mai ales că nu toată lumea aruncă aceste recipiente la gunoi, și de foarte multe ori ajung pe zona verde sau în pădurile din jur. Având în vedere că din anul 2021 vor fi interzise în Uniunea Europeană aceste produse, dar și ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu o parte dintre comercianții din zona HORECA, am luat decizia de a propune Consiliului Local, în ședința din această lună, ca, în cazul evenimentelor organizate pe domeniul public să aplicăm această directivă europeană, încă de anul acesta”, spunea primarul George Scripcaru pe 23 august.
„Nu este normal să discutăm despre măsurile de colectare selectivă a deșeurilor, pe care trebuie să le respecte cetățenii, și, în același timp, să le permitem comercianților care utilizează domeniul public să umple orașul cu aceste tacâmuri și recipiente de unică folosință, mai ales că există alternative mult mai prietenoase cu mediul, cum ar fi, de exemplu, farfuriile din tărâțe“, a mai transmis acesta.
Vineri, 30 august, propunerea a fost dezbătută în ședința Consiliului Local și a fost adoptată în unanimitate.
sursa: green-report.ro