- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Tenorul Bogdan Mihai revine pe scena ONB
Celebrul tenor Bogdan Mihai revine joi, 1 februarie 2018, începând cu ora 18:30 pe scena Operei Naţionale Bucureşti în rolul Contelui Almaviva, din opera „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, în regia şi scenografia italianului Matteo Mazzoni.
Regizorul italian Matteo Mazzoni vine la București cu o propunere inedită de spectacol, care îmbină tradiția teatrului de operă clasic italian cu tendințele contemporane din lumea artelor spectacolului.
Montarea semnată de Mazzoni ca regizor, scenograf și lighting designer este o paralelă interesantă între epoci și stiluri, între mediul în care au apărut persoanjele și lumea contemporană.
Bogdan Mihai pășește în lumea muzicală odată cu studiul viorii, însă datorită calităţilor sale vocale începe să studieze ca bariton la Universitatea de Muzică din București, sub atenta îndrumare a profesorului Nicolae Constantinescu.
În Italia, sub îndrumarea sopranei Mirella Freni descoperă calitățile sale de tenor unde îi este oferită bursa de studii „Nicolai Ghiaurov”.
Debutează în rolul Contelui Almaviva din opera „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini, în luna decembrie a anului 2007 pe scena Operei Naționale din București, și include în spectacol scena şi aria finală a tenorului „Cessa di piu resistere”, Bogdan Mihai realizând astfel o premieră absolută în România. Acest rol îi deschide porțile marilor teatre de operă din lume unde astăzi este invitat.
A cântat sub conducerea muzicală a unor dirijori importanți precum Nello Santi, David Parry, Ion Marin, Jean Christophe Spinosi, Riccardo Frizza, Dmitri Jurowsky, Gullielmo Garcia Calvo, Enrique Mazzola, în regii semnate de Beat Feah, Martin Duncan, Timothy Nelson, Emilio Sagi, Grischa Asagarof, Stefan Herheim, Pier’Alli, Katharina Thalbach, Fabio Sparvoli.