Bienala de artă de la Veneţia 2019 se deschide pentru public

Cea de-a 58-a ediţie a Bienalei de la Veneţia, una dintre cele mai importante manifestări dedicate artei din lume, se deschide publicului sâmbătă, sub sloganul “Fie ca timpurile în care trăiţi să fie interesante”, potrivit dpa.com.

Bienala, curatoriată anul acesta de Ralph Rugoff, director al Hayward Gallery din Londra, se deschide publicului sâmbătă şi se va încheia pe 24 noiembrie. Evenimentele de previzualizare dedicate specialiştilor şi presei au avut loc de miercuri până vineri.

Creată în 1893, Bienala de artă de la Veneţia a avut o primă ediţie în 1895, ca Expoziţie Internaţională de Artă. În prezent, evenimentul, la care anul acesta sunt deschise 90 de pavilioane naţionale, este unul dintre cele mai importante dedicate artei contemporane.

În timpul Bienalei, Veneţia este invadată de sculpturi şi instalaţii diverse, în pavilioanele naţionale şi în spaţii special amenajate din oraş.

Printre punctele de maxim interes de anul acesta se numără epava unei nave care transporta migranţi şi care s-a scufundat în largul coastelor Italiei pe 18 aprilie 2015. Incidentul a provocat moartea a cel puţin 700 de persoane şi a devenit un simbol al crizei migraţiei în Europa.

Instalaţia “Barca Nostra/ Our Boat” este un proiect realizat în colaborare de artistul elveţiano-islandez Christoph Buechel şi de instituţii locale şi regionale din Sicilia.

În interiorul unui supermarket se desfăşoară un performance al artistului britanic Kenneth Goldsmith, constând în tipărirea a 60.000 de pagini din e-mailurile lui Hillary Clinton. Subiectul unei controverse în timpul campaniei pentru prezidenţiale a acesteia, din 2016, textele sunt “cel mai mare poem al secolului al 21-lea”, spune Goldsmith.

O altă instalaţie notabilă este “Building Bridges”, de Lorenzo Quinn, fiu al actorului american Anthony Quinn. Instalaţia constă în şase perechi de mâini gigantice care formează un pod simbolic.

“Unfinished Conversations on the Weight of Absence”, curatoriat de Cristian Nae, prezentând lucrări ale artiştilor Belu-Simion Făinaru, Dan Mihălţianu şi Miklós Onucsán, a fost desemnat câştigătorul concursului naţional pentru selectarea proiectului care reprezintă România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia. România prezintă expoziţia selectată în două spaţii distincte, în pavilionul naţional din Giardini della Biennale, ridicat în 1938 pentru participarea ţării noastre la bienală, şi în Noua Galerie din cadrul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, inaugurat în 1930 de către Nicolae Iorga, iniţial sub denumirea de Institutul Istorico-Artistic din Veneţia (numit în mod curent de veneţieni Casa Română).

Deschiderea expoziţiei “Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei” a avut loc pe 9 mai în pavilionul naţional.

Participarea României la ediţia de anul acesta a La Biennale di Venezia este organizată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe şi de Institutul Cultural Român.