Biblioteca Metropolitană Bucureşti redeschide pentru public alte şase spaţii

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) reia începând de luni activitatea cu publicul în cinci filiale şi la Artoteca BMB, în condiţii de “maximă” siguranţă atât pentru public, cât şi pentru personal, respectând toate măsurile de protecţie recomandate de autorităţi, informează un comunicat al instituţiei.

Cele cinci filiale care se deschid luni sunt: în Sectorul 1 – Filiala “Ion Creangă”; în Sectorul 2 – Filiala “Lucian Blaga”; în Sectorul 3 – Filiala “Emil Gârleanu”; iar în Sectorul 6 – filialele “Nichita Stănescu” şi “George Topîrceanu”.

Acestea vor funcţiona de luni până miercuri, între orele 12,00 – 18,00, iar joi şi vineri între orele 9,00 – 15,00.

De asemenea, Artoteca BMB, situată în Şoseaua Mihai Bravu nr. 4, se pregăteşte să găzduiască noi expoziţii de artă contemporană aparţinând atât artiştilor consacraţi, cât şi tinerelor talente în curs de afirmare, precizează BMB.

Primele filiale ale BMB redeschise pe 15 iunie sunt în Sectorul 1 – Sediul Central “Mihail Sadoveanu” şi Filiala “Dimitrie Bolintineanu”, în Sectorul 2 – Filiala “Dimitrie Cantemir”, în Sectorul 3 – Filiala “Liviu Rebreanu” şi în Sectorul 4 – Filiala “George Coşbuc”.