- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
- Cum să reduci năpârlirea excesivă a animalelor de companie
- Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi
- Guvernul menține sprijinul pentru pensionari
- Cum eludează Rusia sancțiunile occidentale
Bianca Andreescu este în finală la Indian Wells 2019!
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu reușește o performanță ieșită din comun. Aflată pe locul 60 WTA înaintea turneului Indian Wells 2019, unde a ajuns grație unui wildcard, ea s-a calificat vineri în finală, după ce a învins-o pe ucraineanca Elina Svitolina, nr. 6 WTA. A fost o partidă al cărei rezultat a fost adus de setul decisiv: 6-3, 2-6, 6-4 pentru Bianca Andreescu, după două ore și 12 minute de joc. În finala care se va disputa duminică ea o întâlnește pe Angelique Kerber, nr. 8 WTA.
Setul decisiv a fost însă unul al nervilor tari. A durat nu mai puțin de o oră, iar Bianca Andreescu a fost de două ori la un singur punct de victorie, însă Elina Svitolina a recuperat de fiecare dată avantajul adversarei. În cele din urmă, a cedat. Iată și reacția sportivei din Canada când și-a dat seama că a câștigat – parcă nevenindu-i să creadă, îi dau lacrimile și are o descătușare de tensiune, aruncându-și racheta:
Bianca Andreescu scrie astfel istorie. Site-ul WTA îi compară ascensiunea cu o „cursă a Cenușăresei”. Este prima jucătoare care ajunge într-o finală la Indian Wells, turneu de categoria Premier Mandatory, ca beneficiară a unui wildcard. Jucătoarea de numai 18 ani va juca finala fie cu Belinda Bencic, nr. 23 WTA, din Elveția – și ea o sportivă tânără (22 de ani), în plină ascensiune -, fie cu mult mai experimentata Angelique Kerber, nr. 8 WTA. Semifinala dintre cele două se joacă în această dimineață.